Maria
Articol scris de Catalin Bordea
Să vă fac cunoştinţă cu Maria : este o fetiţă de 3 ani şi 6 luni care exprimă tot ce e mai pur şi mai frumos pe lumea asta . Aş putea să o descriu în mult mai multe cuvinte însă ar fi de prisos , este un înger, un înger pe care l-am întâlnit la o filmare şi care s-a apropiat cu paşi mici de mine, s-a căţărat pe genunchii mei şi privindu-mă cu ochi mari şi albaştri în ochii mei mici şi verzi mi-a spus : “TATIIIIIIII… nu mai fi tist, azi mă ai pe mine “. M-a luat în braţe şi toată ziua şi-a ţinut cuvântul , a stat cu mine şi mi-a bucurat sufletul. Însă am rămas împietrit când am auzit că mă strigă TATI şi nu ştiam ce să fac aşa că am întrebat-o pe mama ei ce se întâmplă şi mi-a spus că tatăl ei le-a părăsit, ea o creşte singură şi Maria vede şi la grădiniţă şi în parc copii cu ambii părinţi şi îşi doreşte şi ea să fie “ca toţi copiii”. Simte că îi lipseşte o parte importantă din viaţă şi încearcă să îşi găsească singură un tătic… chiar şi pentru o zi. După ce ţi se întâmplă aşa ceva tot ce reprezenta tristeţe şi amărăciune în viaţa ta de până atunci dispare, şi pentru o clipă sufletul tău parcă ar vrea să “râdă” alături de acel înger nevinovat.
Ne închipuim că banii o să ne facă fericiţi, că lucrurile materiale o să ne împlinească şi muncim toată viaţă îngropaţi într-un birou meschin uitând şi ignorând lucrurile frumoase care ne înconjoară . Întotdeauna am crezut că dacă vrei să te împlineşti ca om trebuie să creezi viaţă, să aduci pe lume ceva frumos care să îţi poarte amintirea peste ani şi ani, peste generaţii şi generaţii. Să treci de la tată la bunic, de la bunic la stră-bunic, să vezi cum o parte din tine se înmulţeşte şi creşte. Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea, sunt singura formă de imortalitate de care putem fi siguri. Însă unii oameni părăsesc cu cruzime tot ce este mai important în viaţa lor, singurul lucru sfânt pentru care ar merita să îţi dai şi viaţa… copilul tău.
Maria, a râs cu mine, a râs de mine, m-a ţinut toată ziua numai în joculeţe şi povestiri fantastice despre un usulet surd pe nume Vali care iubeşte o prinţesă şi care trebuia să ajungă la ea să o salveze dar s-a oprit să mănânce un fursec şi a adormit, iar la sfârşitul zilei aveam în cap numai urşi, şopârle, pisici si… fursecuri.
Am plecat spre casă zâmbind senin, mulţumit că pentru o zi am uitat de toate lucrurile rele care ne înconjoară şi mi-am adus aminte de un alt copil care a fost întrebat : “Cum ne iubeşte pe noi Dumnezeu?” şi el a răspuns simplu, după un timp de gandire… ”Prin surprindere”.
Articole asemănătoare:
- Scrisoarea
- Bordea – cu păr si fara păr!
- Ochiul Dracului
- Boston City boy
- Gura păcătosului… te înjură.
Articol scris de Catalin Bordea Uneori stai şi îţi aduci ami…
Că tot scria Bordea mai jos despre nostalgia locurilor de ba…
Articol scris de Catalin Bordea Când eram mai mic şi puţin m…
Articol scris de Catalin Bordea De când am plecat din Botoş…
Articol scris de Catalin Bordea Bucureşti. 17:30 seara. Mă î…
September 17th, 2008 la 10:41 am
E foarte frumoasa Maria.
Bordea… BRAVO.
Abia astept sa veniti la Brasov.
September 17th, 2008 la 1:18 pm
Foarte frumos….copilul asta chiar te sensibilizeaza…parca te face sa plangi si sa razi in acelasi timp.
foarte misto articol…bravo
September 17th, 2008 la 1:21 pm
este prima oara cand imi scapa o lacrima uitandu-ma pe acest blog.”””””””””””’ chiar m-a sensibilizat profund.
September 17th, 2008 la 1:28 pm
frumos…o fetita foarte frumoasa si dragalasa! ce inima sa ai sa`ti parasesti copilul?! nu se stie dar unii o fac fara remuscare
September 17th, 2008 la 3:32 pm
de cate ori te uiti la prima poza ti se afiseaza un zambet pe fata, indiferent de cat de suparat esti in clipa aia. Te uiti la poza asta si uiti de tot, te trezesti ca zambeai! Superba aia mica!
September 17th, 2008 la 6:47 pm
Superb post-ul. Asa dulceata de fetita. Recomand oricui copii. OK, aproape oricui…
Iar ma pune Alina sa intreb: Tu, Tibi? Pe cand…?
September 17th, 2008 la 6:51 pm
Ma bucur.
September 17th, 2008 la 6:57 pm
Stiu ce inseamna un copil in viata omului,te schimba,in bine.Am 38 de ani si o fetita scumpa de numai un an,daca stiam ca e asa de…nu am cuvinte sa povestesc ce inseamna un copil….
September 17th, 2008 la 7:19 pm
Pai, cine poate sa faca ar fi indicat sa treaca la tb, eu ma tot chinui de ceva vreme, sper sa reusesc pana la urma
copilasii sunt cei ce inlocuiesc pastilele de depresie 
September 17th, 2008 la 9:00 pm
da copiii. suntem noi inainte de toate erorile. dulce copila. scumpika. sa aiba noroc in viata.
September 17th, 2008 la 9:02 pm
fara copil, dar cu nepotei la activ subsemnez: oricate ti s-ar intampla peste zi, cand ajungi acasa si ii privesti in ochi parca iti iau cu mana tot ce te impovareaza si chiar daca erai rupt de oboseala, tot gasesti resurse sa stai cu ei “la o vorba” sau la joaca… te incarca fara sa iti dai seama.
Maria arata ca un ingeras si sunt sigura ca cea mai frumoasa parte este vocea!
Nu este vina ei ca tatal nu a ramas sa se bucure de prezenta ei, dar eu spun sa nu judecam pe nimeni pentru asta. Niciodata nu stii ce e intr-o relatie, asa ca mai bine nu ma pronunt.
Sunt sigura din cele citite ca ingerasul asta stie sa dea si sa primeasca dragoste cat noi toti la un loc!
September 18th, 2008 la 8:32 am
Impresionanta povestea…
September 18th, 2008 la 8:47 am
Superba povestire, dar tare trista. Am un baietel de un an si 2 luni…oricat de grea mi-a fost ziua, cand ma duc sa il iau de la cresa uit de tot si toate! Il strang in brate si incerc sa ii ofer toata dragostea de care sunt in stare. E adevarat ca nu poti judeca pe nimeni…subscriu la parerea ilkai. Decat o relatie care nu functioneaza si care ajunge sa afecteze si mai mult un copil, mai bine drumuri separate dar linistite. In timp poate mama is va gasi sufletul pereche, fetita va creste si va intelege cum stau lucrurile. Sa ii dea Dumnezeu noroc mult si sanatate!
September 18th, 2008 la 9:34 am
Eu inteleg ca o relatie nu mai merge si cei doi se despart dar acel om a plecat fara sa mai vina din cand in cand sa o vada…cred ca ar fi foarte important pt ea sa stie ca are un tata chiar daca el nu e acolo in fiecare zi
September 18th, 2008 la 11:07 am
@bordea: ce spui tu se poate realiza in conditiile in care si mama Mariei pastreaza imaginea tatalui care iubeste copilul, chiar daca a plecat, si nu lasa nici macar o clipa impresia ca e doar un alt porc iresponsabil … spuneam ca nu stii niciodata ce e intr-o relatie.
@Ralucutza: sa-ti traiasca juniorul!
September 18th, 2008 la 12:14 pm
adevarul e ca ea era foarte categorica in ceea ce il priveste: ” e un tampit nici nu vreau sa vb despre el…prefer sa creada ca nu are decat sa il afle pe ala…..” ceva de genu asta….cine stie ce era in casa aia…na
September 18th, 2008 la 1:33 pm
da asa este. nu poti sti ce era in relatia aia. dar pe alta parte , ma gandesc ca uneori poate e mai bine sa ascunzi copilului unele lucruri. unele lucruri dureroase care l-ar face sa sufere mai tarziu sau sa se simta complexat de indiferenta tatalui. nu mi se pare drept, corect ca unii barbati care au avut norocul sa devina tati si care nu sunt constienti de sansa asta cand sunt tineri, sa profite de ea la batranete cand devin neputinciosi si cand isi aduc aminte de copilul lor, adult acum si il cauta pentru a primi sprijin de la el, dupa ce o viata intreaga nu au vrut sa stie de el si nici nu i-a interesat daca acel copil are din ce sa traiasca sau nu.
cand ai un astfel de tata, mai bine sa nu stii ca-l ai, dacat sa-l stii si sa suferi din pricina indiferentei lui.
September 18th, 2008 la 1:34 pm
Sunt de acceasi parere cu ilka.
Fetita asta e adorabila, dar daca tatal ramanea si ea avea parte numai de scandaluri si alte cele, nu cred si anume ca inocenta ei mai era atat naturala si pura, “neparfumata” de tristeti ca mami ia bataie de la tati, ca mami si cu tati se cearta tot timpul si etc.
Si nu cred ca mama o lasa pe fetita sa pastreze o imagine cat mai “deformata” din punct de vedere al felului tatalui ei de-a fi, pentru ca altfel nu cred ca fetita mai vedea in orice persoana pe tatal ei si nici nu cred ca mai era atat de dornica sa-l gaseasca daca tati era Bau Bau.
September 18th, 2008 la 2:22 pm
September 18th, 2008 la 4:28 pm
ma asezasem la marginea fantanii din centrul brasovului in jurul careia alergau multi copii.din cand in cand isi mai intindeau mainile in tasnitori, cand atingeau apa, sareau speriati,dar radeau cu o pofta de neinchipuit.si ma uitam la ei.si la parintii lor. in partea opusa stateau parintii unui baietel.parintii nu-si vorbeau si aveau figuri funebre.copilul in schimb se hlizea si el cu ceilalti.tatal pleaca la un moment dat, iar mama ramane singura, cu capul plecat, sustinut in palme, la randul lor fixate in genunchi.si atunci s-a intamplat.baietelul s-a apropiat de mama lui, ea si-a ridicat fata. ii straluceau ochii, buzele i se intinsesera pana la urechi, tot intr-un zambet, l-a sarutat pe frunte, iar copilul s-a intors la joaca lui.
September 20th, 2008 la 8:53 pm
Bordea…m-ai rupt,unde era animalu` din tine cand ai scris articolul?Sa inteleg ca odata cu marea calvitie vine si intelepciunea sau altfel zis ca Dumnezeu ti-a luat parul ala blond si plin de bucle si ti-a dat ceva mai bun in zona dintre occipital si ceafa?!
Oricum foarte tare articolul,ai talent mai da-te-n mata,stiam asta dar uite ca din cand in cand mai si confirmi,poate chiar o sa ma si suni pe la anu`!
yoo
September 20th, 2008 la 8:54 pm
nick name-ul e mai mult la misto!
)
December 5th, 2008 la 9:46 pm
Cel mai fain copil pe care l-am vazut lately. M-as uita la pozele astea ore in sir!
March 24th, 2009 la 3:15 pm
e vechi articolul..dar eu sunt mai noua pe aici si numai ce l-am vazut..aduceri aminte..cat incape..am crescut inconjurata de iubire dar pe cea de tata nu am cunoscut-o..ne-a parasit cand aveam 6 ani (si nici pana atunci nu avusese comportamentul unui tata) si a aparut cand am dat bacu’, aparuse pe scarile liceului mandru ca fata lui terminase la cel mai bun liceu din oras..nici nu stiam cum sa reactionez. In fine, l-am imbratisat pentru ca imi era mie jena de situatie in sine. Mi-au dat lacrimile si mi-a parut groaznic de rau ca nu putuse sa fie acolo de fiecare data cand as fi avut nevoie de el..si am simtit ca lacrimile acelea l-au iertat si ca-l vroiau inapoi chiar daca a pierdut tot ce era mai frumos din viata mea. Nu l-am mai vazut mult timp nici dupa acel eveniment. A aparut din nou atunci cand fata se angajase si putea sa-l ajute…cu bani, evident, nu de sfaturi avea el nevoie, doar stia cum sa-si organizeze viata. Si asta face in continuare: dispare si apare doar cand are nevoie de ceva.
Si stii ce e cel mai trist din toata afacerea asta? ca ar fi trebuit sa fie cel mai important barbat din viata mea si ca m-a dezamagit..
Dar e o poveste atat de comuna in ziua de azi incat parca nici nu te mai mira…e pacat de atatia copii frumosi care se dezvolta incomplet..
Mult timp am crezut ca nu m-a afectat atat de mult, dar am aproape 30 de ani si inca descopar frustrari nascute din lipsa lui acolo langa mine..