Neuronu

Articol scris de Catalin Bordea

Când eram mai mic şi puţin mai prost, bunica mea s-a uitat cu ochii ei mici în ochii mei mici şi mi-a spus cu o voce de bidon spart “ Bordea, ai 14 ani, e timpul să laşi dracu prostiile şi să câştigi şi tu ceva bani“. Aşa că mi-am luat cele două tricouri şi singura pereche de pantaloni şi am plecat la Liceul de Artă din Botoşani. Eram un ţăran timid care se speria îngrozitor de fete şi care se uită pe furiş la Elena din prima bancă, care îşi rodea şi îşi scuipa unghiile, dar, Doamne, o făcea atât de senzual încă mă rugăm să îi crească cât mai repede să le poată roade iar cu dinţii ei de cal.

În trei luni de zile am învăţat să fac icoane şi am câştigat primii bani din viaţa mea vânzând o icoană unei babute obsedate, care mi-a dat suma de 125 de mii lei.

Primii bani, prima dovadă că pot, prima oară când m-am simţit singur şi…independent. Misiunea dată de bunica era îndeplinită.

M-am uitat la banii ăia două săptămâni, îi puneam pe masă şi mă uităm ca molusca la ei, îi aruncăm pe jos şi mă făceam că îi găsesc şi rădeam ca un bivol. Am pus bani ăia în mai multe situaţii decât o să fie pus vreodată un actor din Rădăuţi în toată carieră lui.

După două săptămâni i-am spart într-o singură seară cu rockerii însetaţi de pe B-dul Unirii. A fost un festin. “Jesus from hell”- un rocker din Dorohoi- m-a declarat rocker de gradul 2 (nici acum nu ştiu ce înseamnă) şi mi-a dat inelul lui cu cap de mort. Eram mulţumit.

De atunci am început să îmi câştig banii mei, mai mulţi sau mai puţini, însă câteodată se întâmplă să rămâi fără bani o perioadă de timp, în care eşti nevoit să împrumuţi. Aici începe adevărata aventură, un şir întreg de rugăminţi şi promisiuni presărate cu câte o reuşită sau o mare dezamăgire.

Acum câteva zile am cerut 200 de mii unui prieten şi mi-a spus că are o hârtie de un milion şi dacă o schimbă o cheltuie, deci… nu se poate. Adică banii ăia erau pentru colecţia lui de “bancnote mari” şi atâta timp cât erau păstraţi aşa, niciodată nu i-ar fi cheltuit. NICIODATĂ.

Banii sunt bani, verzi, albaştri, căcănii,roşii, cu preşedinţi, cu poeţi, cu păsări… toţi sunt bani şi se cheltuiesc indiferent că sunt “MARI” sau “mici“. Aşa e în lumea reală.

Despre treaba asta cu împrumutul nu ştiu mai mult decât am ştiut la început. Ştiu doar că sunt unele persoane la care nu trebuie să apelezi niciodată, în nici o împrejurare. Unii te vor refuza cât pot ei de mult, însă vor cedă odată şi de atunci nu te vor mai refuza niciodată. Există unii pe care îi ţii deoparte pentru urgenţe reale, ştiind că poţi să te bizui pe ei oricând, şi când se iveşte urgenţa te trezeşti cu o cruntă dezamăgire.Omul pe care l-ai cunoscut recent este în general o sursă sigură pentru o “lovitură” rapidă. Însă prietenii vechi sunt cei mai afurisiţi, lipsiţi de inimă şi incorijibili.

Ca să ai succes la împrumuturi, eu cred, că trebuie să fii un monomaniac, fixat pe această temă ca în toate celelalte domenii Iar donatorul ideal este REALISTUL care ştie că mâine situaţia se poate răsturna şi cel care CERE să ajungă cel care DĂ.

Articole asemănătoare:

• A fi frumos sau a nu fi prost

Articol scris de Catalin Bordea Chelesc. Încet şi sigur. Nu …

• Scrisoarea

Articol scris de Catalin Bordea Uneori stai şi îţi aduci ami…

• Maria

Articol scris de Catalin Bordea Să vă fac cunoştinţă cu Mari…

• Boston City boy

Articol scris de Catalin Bordea De când am plecat din Botoş…

• Animal de asfalt

Articol scris de Catalin Bordea Vine vara…anotimp frumos p…