Neuronu

M-a mâncat în cur să-mi iau chitară şi de vreo două dimineţi mă stresează Bordea cu tentativele lui artistice. Cenaclul flacăra – secţiunea amatori – s-a mutat la mine, şi oricât de bine ar suna asta pt tine… nu este, crede-mă!

Şi pt că m-am săturat deja de baladele româneşti, încerc să-l conving să o cânte şi pe asta:

Acum pe bune, mi-am luat chitară şi vara asta aş vrea să învăţ şi eu câteva acorduri… se bagă cineva cu un sfat, o dumă, ceva?

Mostră de talent:

[după un show in Craiova]

Articol scris de Catalin Bordea

Uneori stai şi îţi aduci aminte de lucrurile frumoase din viaţă ta , de copilărie, de adolescenţă, de şcoală şi simţi cum sufletul începe să radă odată cu tine de câte prostii ai putut să faci. Îţi aduci aminte de primul sărut, de prima dată când ai rostit “Vrei să fii prietena mea?” şi când ea timidă a răspuns “DA” lăsându-te cu un zâmbet beat pe faţă şi tremurând din toate încheieturile.

Însă uneori îţi aduci aminte de EA…Prima iubire şi tot universul tău se opreşte în loc. Iubirea vine pe neaşteptate şi pleacă la fel; prima este însă cu atât mai importantă cu cât e plină de bucurie, de speranţa, de iluzie şi o simţim mult mai profund, mai frumos, toate acele senzaţii sunt mai intense şi ne umplu viaţă de soare şi fericire, tocmai pentru că se întâmplă prima dată. EA care te-a făcut să rosteşti pentru prima oară TE IUBESC simţind că dacă nu îi vei spune aceste două cuvinte vei exploda în mii şi milioane de bucăţele. În viaţa asta poţi uita multe lucruri , lucruri importante, însă Prima iubire nu o vei uita niciodată, se va întipări în inima ta pentru totdeauna şi îţi vei aduce aminte peste ani şi ani de un MIHAI sau de o ALINA şi parcă ţi-ai dori uneori să îi reîntâlneşti şi să vezi dacă acea flacără se va aprinde din nou.

Mie mi s-a întâmplat treaba asta. Ne-am revăzut după ani de zile şi acei doi copii care s-au iubit demult au reînviat şi s-au “îmbrăţişat” imediat. E minunat să retrăieşti acele clipe de odinioară şi într-un fel sau altul să le continui parcă.

Ne-am amintit de câte am făcut împreună, de cum ne vedeam pe ascuns vara la bunici şi mai ales de scrisorile pe care “Bordea scriitorul lu’ peste” le trimitea ca pe un lucru sfânt şi care defapt erau mari prostii debitate de mintea unui copil de 13 ani. Ea a păstrat una dintre scrisori şi am să închei acest articol prin a vă arăta un lucru cu care sincer mă cam ruşinez şi care măcar pe voi să vă amuze.

“Draga, Alexandra…

Din primele rânduri ale acestei scrisori vreau să îţi spun că eu sunt bine sănătos şi situaţia asta îmi convine tare mult. Tu ce faci? Sper că şi tu eşti bine că ultima oară când te-am văzut păreai destul de bine şi tare mă tem că aşa eşti şi acum. Îmi cer scuze că nu ţi-am spus atunci când am plecat la Botoşani dar trebuia să plec de grabă că sunt olimpic la mate şi aveam olimpiada.Sper să mă crezi. Să ştii că nu îmi place de nimeni încă şi abia aştept să vină vara iarăşi să ne vedem şi să mergem la discotecă. De câteva zile mi-am făcut şuviţe blonde şi îmi stă foarte bine însă mă enervează profii ăştia să mă tund dar pe mine mă doare în cot de ei că aşa se poartă. Mă gândeam acum că am uitat să îţi dau puloverul ăla şi slapii pe care ţi i-am luat atunci seara la pod însă dacă nu ţi-i luăm plecai acasă supărată şi ştiam că nu te duci desculţa. O să ţi-i dau înapoi. Promit să nu îi port deloc.

Acum te las că nu mai pot să scriu că trebuie să mă culc că mâine am teză dar promit să îţi scriu săptămâna viitoare şi tare m-as bucura daca  mi-ai scrie si tu măcar odată si nu îmi mai trimite scrisorile înapoi corectate cu rosu. PA

Al tau forevar, Cata

P.S. Imi vine sa crap de tine”

Articol scris de Catalin Bordea

Să vă fac cunoştinţă cu Maria : este o fetiţă de 3 ani şi 6 luni care exprimă tot ce e mai pur şi mai frumos pe lumea asta . Aş putea să o descriu în mult mai multe cuvinte însă ar fi de prisos , este un înger, un înger pe care l-am întâlnit la o filmare şi care s-a apropiat cu paşi mici de mine, s-a căţărat pe genunchii mei şi privindu-mă cu ochi mari şi albaştri în ochii mei mici şi verzi mi-a spus : “TATIIIIIIII… nu mai fi tist, azi mă ai pe mine “. M-a luat în braţe şi toată ziua şi-a ţinut cuvântul , a stat cu mine şi mi-a bucurat sufletul.  Însă am rămas împietrit când am auzit că mă strigă TATI şi nu ştiam ce să fac aşa că am întrebat-o pe mama ei ce se întâmplă şi mi-a spus că tatăl ei le-a părăsit, ea o creşte singură şi Maria vede şi la grădiniţă şi în parc copii cu ambii părinţi şi îşi doreşte şi ea să fie “ca toţi copiii”. Simte că îi lipseşte o parte importantă din viaţă şi încearcă să îşi găsească singură un tătic… chiar şi pentru o zi. După ce ţi se întâmplă aşa ceva tot ce reprezenta tristeţe şi amărăciune în viaţa ta de până atunci dispare, şi pentru o clipă sufletul tău parcă ar vrea să “râdă” alături de acel înger nevinovat.

Ne închipuim că banii o să ne facă fericiţi, că lucrurile materiale o să ne împlinească şi muncim toată viaţă îngropaţi într-un birou meschin uitând şi ignorând lucrurile frumoase care ne înconjoară . Întotdeauna am crezut că dacă vrei să te împlineşti ca om trebuie să creezi viaţă, să aduci pe lume ceva frumos care să îţi poarte amintirea peste ani şi ani, peste generaţii şi generaţii. Să treci de la tată la bunic, de la bunic la stră-bunic, să vezi cum o parte din tine se înmulţeşte şi creşte. Copiii sunt mesajele vii pe care le trimitem unor vremuri ce nu le vom vedea, sunt singura formă de imortalitate de care putem fi siguri. Însă unii oameni părăsesc cu cruzime tot ce este mai important în viaţa lor, singurul lucru sfânt pentru care ar merita să îţi dai şi viaţa… copilul tău.
Maria, a râs cu mine, a râs de mine, m-a ţinut toată ziua numai în joculeţe şi povestiri fantastice despre un usulet surd pe nume Vali care iubeşte o prinţesă şi care trebuia să ajungă la ea să o salveze dar s-a oprit să mănânce un fursec şi a adormit, iar la sfârşitul zilei aveam în cap numai urşi, şopârle,  pisici si… fursecuri.
Am plecat spre casă zâmbind senin, mulţumit că pentru o zi am uitat de toate lucrurile rele care ne înconjoară şi mi-am adus aminte de un alt copil care a fost întrebat : “Cum ne iubeşte pe noi Dumnezeu?” şi el a răspuns simplu, după un timp de gandire… ”Prin surprindere”.

Că tot scria Bordea mai jos despre nostalgia locurilor de baştină, îi mai dau un motiv să fie nostalgic!

Ia uite, Bordea, cât păr aveai aici!

Cei care-l cunosc mai bine pe Bordea probabil că-şi pun aceaşi întrebare ca şi mine! “Cum naiba a luat asta un casting în care trebuia să danseze când el nu a dansat niciodată în viaţa lui?!?” Actor dom’ne, actor!

Şi uite-l azi cât păr i-a mai rămas!

Articol scris de Catalin Bordea

De când am plecat din Botoşani am uitat încet şi sigur cum e  acolo. Pentru mine locul ăla a fost întotdeauna un tărâm al libertăţii absolute, un loc unde dacă aveai chef să dai o băşină în Primărie în timp ce stăteai la coadă erai liber să o faci, se găseau chiar trei prostalani care te şi aplaudau şi strigau cât îi ţinea plămânul “Uuai prostule… te-ai stricat sau vrei să ajungi în faţă mai repede? ” Puteai să te scobeşti în nas şi să te scarpini în fund chiar şi la starea civilă sau la Biserică în timp ce te impartaseai… totul era normal şi firesc. Însă am uitat odată cu venirea mea în Bucureşti despre toate astea. Aşa că într-o zi mă apucă dorul de casă, îmi conving prietena cu greu să vină cu mine şi ne suim în tren cu destinaţia “Boston City”.

Pe drum am încercat să îi spun că Botoşaniul e un loc minunat , unde se aude numai operă pe stradă şi unde oamenii te abordează cu poezii din Minulescu… nu a crezut nimic

Odată ajunşi acolo ne-am întâlnit cu nişte foşti colegi de ai mei şi am dus-o într-un bar unde ŞTIAM că e mai ok… si unde CREDEAM că nu rişti să pleci cu nasul spart şi cu moralul la pământ. Ne-am instalat la o masă şi am aşteptat cu sufletul la gură 40 de minute să vină cineva să ne serveasca… oricine… Dupa alte cinci minute a apărut un chelner descheiat la cămaşa, cu părul lins proaspăt pe o parte, nervos , plictisit, s-a postat în faţa mesei şi după alte 2 minute de tăcere a spus sec “DA? ” Ne-am uitat unii la alţii şi am spus timid : “Ne aduceţi şi nouă vă (more…)

În urma acestui articol despre jocul WOW, scris de Bordea cu ceva timp în urmă, aflu dintr-un comentariu lăsat azi că există oameni cu adevărat disperaţi şi că acest joc acţionează, întradevăr, ca un drog! Iată ce zice “mama unui astfel de specimen” :

“Grozav , este purul adevar! Sunt mama unui astfel de specimen, era in anul 4 de facultate pana in noembrie anul trecut era un student destul de bun in noembrie a dat de wow si de atunci a ajuns un zombi, nu stiu cwe sa mai fac, este plecat de pe lumea asta, am ajuns sa cred ca mai bine il omor eu decat sa il vad cum se distruge singur , Nu stiti ce simt ca mama cand vad ditamai omul care sta cate 18-20 de ore si omoara la ,,zgorogi” eu asa ii numesc pe omuletii de pe ecran. Oare ce sa fac, am incercat toate metodele pana acum (lipsa banilor nu-l deranjeaza nu mai are nevoie, de net am pus firma de cablu sa-l taie 2 zile si mai aveam un pic si mancam bataie cand a aflat ca de la mine i se trage. CE SA FAC UN SFAT DE LA CEI CARE S_AU LASAT VA ROG SUNT DISPERATA!!!!!”

Sfaturi? Nu prea cred că se pot da! Sau se pot da, dar nu ştiu cât de folositoare sunt în cazul ăsta. Ca mamă, probabil că-ţi cunoşti mai bine copilul şi ştii mai bine decât oricine cum reacţionează şi la ce!  Pe de altă parte… de multe ori se vede mai bine de pe margine. Atunci când nu eşti implicat direct găseşti soluţii mai simple şi mai eficiente! Deci…comentarii?

Articol scris de Catalin Bordea

Când eram mai mic şi puţin mai prost, bunica mea s-a uitat cu ochii ei mici în ochii mei mici şi mi-a spus cu o voce de bidon spart “ Bordea, ai 14 ani, e timpul să laşi dracu prostiile şi să câştigi şi tu ceva bani“. Aşa că mi-am luat cele două tricouri şi singura pereche de pantaloni şi am plecat la Liceul de Artă din Botoşani. Eram un ţăran timid care se speria îngrozitor de fete şi care se uită pe furiş la Elena din prima bancă, care îşi rodea şi îşi scuipa unghiile, dar, Doamne, o făcea atât de senzual încă mă rugăm să îi crească cât mai repede să le poată roade iar cu dinţii ei de cal.

În trei luni de zile am învăţat să fac icoane şi am câştigat primii bani din viaţa mea vânzând o icoană unei babute obsedate, care mi-a dat suma de 125 de mii lei.

Primii bani, prima dovadă că pot, prima oară când m-am simţit singur şi…independent. Misiunea dată de bunica era îndeplinită.

M-am uitat la banii ăia două săptămâni, îi puneam pe masă şi mă uităm ca molusca la ei, îi aruncăm pe jos şi mă făceam că îi găsesc şi rădeam ca un bivol. Am pus bani ăia în mai multe situaţii decât o să fie pus vreodată un actor din Rădăuţi în toată carieră lui.

După două săptămâni i-am spart într-o singură seară cu rockerii însetaţi de pe B-dul Unirii. A fost un festin. “Jesus from hell”- un rocker din Dorohoi- m-a declarat rocker de gradul 2 (nici acum nu ştiu ce înseamnă) şi mi-a dat inelul lui cu cap de mort. Eram mulţumit.

De atunci am început să îmi câştig banii mei (more…)

Într-una din zilele însorite… pe o plajă mioritică…. Bordea a hotărât să dezlege misterul. După ce, luni în şir, poate chiar ani de zile, şi-a ţinut iubita ascunsă de ochii lumii, pt că este o relaţie uşor nepotrivită – ea este de culoare şi e mult mai tânără decât el, iar el este moldovean -  iată că, de data asta, el a acceptat să-l filmăm cu iubită chiar dacă erau într-un moment mai delicat al relaţiei lor!În exclusivitate, pt neuronu.ro, Bordea îşi prezintă iubita!

P.S. Ştiu, sunetul se aude ca dracu! Asta e, a fost filmat cu un telefon mobil!

Articol scris de Catalin Bordea

Bucureşti. 17:30 seara. Mă întorceam acasă cu autobuzul. Mi-am ales un loc mai retras şi încercam din răsputeri să fac abstracţie de ring-tonurile telefoanelor care urlau în ritm de manele şi de două fete îmbrăcate foarte cochet care scuipau de zor o pungă de seminţe şi planuiau ” să îl omoare pe unu Mishu care o înşelase pe una Petronela cu o €œcurvă” Flori.
Începusem să tremur şi deja îmi imaginăm cum le tăiam pe amândouă, le împăiam cu coji de seminţe şi le expuneam pe neuronu.ro la categoria “€œAnimale moarte”.

După vreo 20 de minute autobuzul opreşte în staţie şi se urcă un flăcău foarte masiv. Îşi face loc printre oameni şi se duce spre un alt flăcău care părea pierdut în gânduri. Îl bate zgomotos pe umăr şi îi zice cu dulceaţa în glas: Ce faci bă prostul satului? Te gândeai la mâţa aia beţivă şi proastă? Nici măcar nu m-ai observat băgaţi-aş cocosatul între mandibule…” .Eu unul mă aşteptăm ca celalat să se pună în poziţia cocorului şi să se pornească o bătălie pe viaţă şi pe moarte însă el s-a întors surprins, a început să radă prietenos şi l-a luat în braţe  ca pe un copil de 2 ani care tocmai ţi-a recitat Luceafărul.

E curios faptul că în ziua de azi oamenii sunt din ce în ce mai puţin deranjaţi dacă îi insulţi, unii dintre ei iau înjurătura ca o formă de salut sau chiar de alint. În viitor celebrul şi deja desuetul a€œBuna ziua” o să fie înlocuit de a€œmanca-mi-ai curu” iar dacă o să îţi placă o faţă nu o să îi mai spui “Mă scuzaţi, pot să vă invit la un ceai?” şi o să se ajungă la “Ţi-aş putea rupe himenul în faţă la ceainărie”. Poate că exagerez  însă cei doi flăcăi din autobuz chiar m-au dezgustat şi m-au făcut să mă gândesc la coeficientul de vulnerabilitate tot mai scăzut şi la inconştienţa de care dăm dovadă când facem anumite lucruri care uneori ni se par “€œnormale“.

Aşa ca… vă pup în fund şi vă iubesc… Catalin

Articol scris de Catalin Bordea

Chelesc. Încet şi sigur. Nu mă deranjează foarte tare, chiar m-am obişnuit cu idea şi cred că o să îmi stea şi bine. Nu fiţi invidioşi că nu e un lucru chiar aşa de minunata€¦pur şi simplu părul tău îşi bagă picioarele în tine şi pleacă iar frizerul are din ce în ce mai multe glume proaste cu tine şi se strică de râs când te vede.

M-am gândit foarte mult la treaba asta şi am ajuns la concluzia că atâta timp cât nu eşti foarte complexat de un lucru acel lucru nu devine atât de important pentru tine şi cei din jurul tău. Era o întrebare care suna aşa “€œCe contează cel mai mult, aspectul fizic sau caracterul unui om?” şi foarte multă lumea- în special femeile- spun că nu contează altceva decât caracterul acelui om sau cum se mai zice a€œconteaza ce are inauntru”.

Sincer cred că e o mare prostie, adică nu cred că cineva nu este atras de un aspect fizic plăcut în aceiaşi măsură cât îl atrage un character minunat. Sunt oameni frumoşi pe lumea asta pe care îi urateste un caracter murdar şi sunt oameni urâţi care nu au şansa să îşi arate caracterul minunat pentru că nimeni nu îi vrea în preajmă.

Oamneii care au câte un defect au găsit până la urmă câte o explicaţie pentru acel defect, adică ăla cu nasul foarte mare o să zică că are puţa mare, ăla cu chelie o să zică că e deştept însă ăla prost nu prea are ce să mai zică. Am întrebat odată o persoană care arată foarte bine ce e ăla oximoron şi mi-a răspuns că nu a fost prea bună la matematică.
Şi la final vă întreb pe voi “ce contează cel mai tare, cum arăţi sau cum gândeşti?”

Cu real interes, Cătălin