Neuronu

Articol scris de Criss

Am „vorbit” recent despre fatalişti…ei bine, am aprofundat subiectul, aşa că revin cu profilul unui fatalist:

Nume şi prenume: D-nul/a „Numai mie mi se putea întâmpla!”
Data naşterii: 13.13.1970-1980 la ora 6 şi 66 de minute
Locul naşterii: la cât este de ghinionist pare să nu se fi născut între Carpaţi, ci sub ei.
Zodie: nefastă
Domiciliu: mare aglomeraţie urbană (scuzaţi-mi pleonasmul, dar prefer această exprimare întrucât „metropolă” mi se pare un pic prea simadicos pentru oraşele noastre)
Motto: „M-am născut şi de atunci lucrurile au început să meargă prost!”
Loc de muncă: la stat (aici avem 2 variante din cauza crizei: (a) la statul român sau (b) la statul acasă)
Ticuri verbale: „parcă e o făcută, de ce eu?, ştiam că va merge prost, azi iar e o zi proastă, aşa mi se întâmplă mereu, dar de ce tocmai mie?

Există însă şi câţiva FATALIŞTI PROFESIONIŞTI care, în plus faţă de cei dezbătuţi până acum, posedă şi alte abilităţi de tipul: pot spune cu exactitate numărul de microbi de pe o telecomandă, tastatură, pahar de bar sau clanţă de uşă; ştiu sigur care este cel mai sigur mijloc de transport şi câte victime au fost pe 2007, 2008 şi 2009 în accidente aviatice, feroviare şi rutiere; au în casă trusă de cutremur; poartă în geanta de zi cu zi un briceag, o foarfecă, plasturi, pastile, ace de siguranţă, lanternă…eventual şi o lanternă sau vestă de salvare etc.

PS. Pentru voi, pentru toţi fataliştii din lume, ştiu că vă e greu, dar HANG IN THERE!…până se va face o organizaţie ca cea a Alcoolicilor Anonimi, intitulată Fatalişti Anonimi, trebuie să ne descurcăm singuri…pentru că, da, trebuie să recunosc, şi eu sunt UNEORI o fatalistă!

Articol scris de Criss

Exact înainte să apuci tu să intri în farmacie sau în bancă, s-au mai aşezat 3 persoane la coadă? După ce îţi pui produsele pe banda rulantă de la supermarket, casiera trebuie să înlocuiască rola de la casa de marcat sau să predea banii? Doar atunci când eşti în întârziere, metroul închide uşile cu 3 secunde înainte să ajungi pe peron? Când îţi cumperi haine sau pantofi au toate măsurile în afară de a ta? Ploaia îşi organizează agenda astfel încât să nu vină atunci când îţi iei umbrela şi să vină imediat după ce ţi-ai spălat maşina? Ai fost unul dintre norocoşii care a văzut filmul Avatar din primele 5 rânduri şi a trebuit să mişti capul stânga-dreapta ca la tenis ca să cuprinzi ecranul? Te stropesc maşinile atunci când stai la semafor? Compostezi în RATB de 9 ori şi a 10-a oară, când nu ai bilet, vine controlorul? (hai, zău acum, cine compostează de 9 ori în RATB?)…atunci eşti de-al meu! Eşti în mod oficial un FATALIST! Nu te panica, stai jos, stai liniştit, nu hiperventila, respiră într-o pungă şi numără până la 10. Nu e grav, dar nici nu se tratează!

Nu eşti singurul care are impresia că forţele universului complotează împotriva ta pentru a îţi face fiecare zi un chin şi pentru a îţi îngreuna chiar şi cea mai simplă activitate, de la plătirea unei facturi, la cumpărarea unui kg de mere. Mulţi dintre noi suntem convinşi că, la fel ca şi Neo din Matrix, suntem aleşii! Da, suntem aleşi de univers ca să facă mişto de noi! Undeva acolo în nori, stau ciorchine zeităţile şi ne psihanalizează zeflemist: „- Nu-mi place mutra lu’ ăsta, hai să-l fulgerăm!”. Ei bine, chiar dacă nu-i foarte logic ca întreaga energie a universului să aibă ceva personal cu tine, o mână de om de câteva zeci de kile, totuşi nu îţi poţi scoate din cap faptul că „numai mie mi se putea întâmpla!”…oare?…Stai liniştit, ni se întâmplă tuturor!

Articol scris de Criss

E vineri, în sfârşit s-a terminat săptămâna de lucru, sunt obosită, m-aş îndrepta spre casa, dar aşa am un chef de nebunii…Mă gândesc că ar fi trist să mă retrag acasă şi să îmi petrec singură seara de vineri… aşa că îţi dau un telefon:

- Ce faci?
- Uite bine, acum am ajuns de la serviciu, am făcut un duş şi aş mânca ceva. Tu?
- Mă duc acasă, dar aş avea chef să te văd dacă n-ai nici un program… nu ne-am mai văzut de ceva vreme…

După un râs obraznic şi anticipativ mă inviţi la tine. Trec pe acasă să mă schimb şi apoi îmi urc fundul şi intenţiile ruşinoase într-un taxi spre tine. După o conversaţie soră cu complezenţa (cacofonie cu intenţie) ne mutăm în dormitor unde îmi pui muzică şi mă dezbraci încet şi delicios, te uiţi la mine cum numai tu ştii şi mă atingi exact unde m-aş atinge şi eu…timp de o oră ne sărutăm, ne bem, ne mâncăm şi ne iubim până la epuizare…

După ce ni se usucă pielea lucioasă şi transpirată de atâta chimie, ieşim pe balcon unde miroase a proaspăt şi-a apus de soare, nu a decadenţă şi dezmăţ ca în dormitor. Fumăm două ţigări…acum suntem amândouă liniştite şi safisfăcute ca nişte copii care şi-au primit cadourile de Crăciun… eu îţi mai adun o şuviţă de păr de pe faţă şi îţi spun că îţi stă bine vopsită aşa, tu îmi spui că îţi placea mai mult de mine când eram roşcată, arătam mai focoasă. Ne mai analizăm două, trei minute cât să ne părăsească amorul celor înfăptuite recent şi să intervină în admosferă tăcerea, competiţia feminină şi ochiul soacrei care observă că eu am sânii mai rotunzi şi tu talia mai mică, eu picioarele mai mici şi tu ochii mai verzi… şi brusc nu mai suntem la fel de degajate, nu mai suntem două, suntem eu şi tu, una şi alta… aşa că mă împachetez, iau cu mine sânii rotunzi şi picioarele mici (de care o să ţi se facă dor în câteva săptămâni) şi în 10 minute sunt deja în taxi.

PS. Sâmbătă, 10:48, SMS de la tine: Merçi pentru vineri!

Articol scris de Criss

Ne-am pregatit de Valentine’s Day cu topuri de muzică şi film, iar acum, de Dragobetele nostru românesc, nu facem nimic?  Hai si tu cu o idee! Care sunt cele mai frumoase surprize pe care le-ai făcut partenerului? Dar cele mai îndrăzneţe situaţii romantice în care ai fost pus? Sau cele mai jenante momente sau dăţi când ai dat-o în bară în dragoste, cele mai ingenioase sau romantice cereri în căsătorie? Ce putem să facem în această zi, ce faci tu, idei de cadouri ai, ce ai pregătit special pentru dragobeta /dragobetul tău?…

De asemenea, dacă ai să-i spui, urezi, reproşezi, ceri, doreşti ceva de Dragobete iubitului/ei… bagă aici… şi poate faptul că “strigi în gura mare” şi “în văzul lumii” ( 2-3000 oameni/zi vor vedea mesajul tău!)   o / îl flatează mai mult!

Aşa că… liber la Dragobete şi Dezmăţ!

Articol scris de Criss

C: Buzz

buna, poti vorbi putin?

N: yap (Traducere: da, pot vorbi)

C: voiam sa vad daca ai rezolvat pana acum cu lucrarea pentru managementul

proiectelor, ai reusit sa faci rost de ea?

N: nop, sunt busy cu serv si n-am tump, pz dak faci rost send (Traducere: nu am rezolvat

inca, sunt ocupata cu serviciul si nu am avut timp, daca faci tu rost de ea te rog sa mi- o trimiti si mie)

C: pai tocmai de aia te-ntrebam ca nici eu n-o am, am fost la Byblos si n-am gasit

N: c d kk (Traducere: ce de c…t)

C: ma rog, o sa incerc sa dau de Raluca sa mi-o dea ea

N: pz copy shi 4me si rez noi (Traducere: daca reusesti, te rog sa o copiezi si pentru

mine si rezolvam noi cu banii dupa)

C: oricum multumesc de pdf cu MRU, chiar mi-a fost de folos.

N: np, tre sa vina al meu si nu-s ok, so later (Traducere: nu ai pentru ce, scuze dar

trebuie sa vina iubitul meu si inca nu m-am aranjat, asa ca vorbim mai tarziu)

C: ok, weekend placut si mai vb

N: k, vb, poop u (Traducere: bine, mai vorbim, te pup)

Articol scris de Criss

Înainte de orice comentariu aş vrea să vezi filmuleţul ăsta…ca să înţelegi despre ce e vorba.

Wow…imaginează-ţi ce nivel de adrenalină şi ce emoţii trebuie să fii avut tipul dacă ţie, de acasă, îţi dă starea asta.

În filmuleţul ăsta vedem ce înseamnă cu adevărat un EROU. Un erou nu are costum roşu-albastru mulat pe fese, nu se agaţă de pereţi noaptea, nu donează printr-un sms 1 Euro pentru nu ştiu ce cauza nobilă şi nici nu pledează pentru salvarea broscuţelor din Madacascar printr-o serie de concerte internaţionale…un erou este un tip simplu, un bărbat la fel ca oricare altul, care schimbă radical existenţa altor oameni, riscandu-şi fără nici o ezitare propria viaţă! Un erou nu se educă în şcoli din străinătate, nu se antrenează ca Van Dame, nu îi trebuie un chinez bătrân care să îl înveţe să rupă bambusul cu tibia, nu face puşca-lunetă dintr-un pix şi nici nu are paraşuta ascunsă într-o şosetă ca 007, nu cunoaşte principiile integrării enegiei cosmice şi nu posedă steluţe ninja şi fumigene care să-l facă invizibil.

Un EROU pur şi simplu există acolo, în fiecare dintre noi, şi îi trebuie doar puţină viteză de reacţie, noroc şi mult cojones ca să iasă la suprafaţă!

Articol scris de Criss

Vine Valentine’s Day! N-avem încotro! De câţiva ani buni, de fiecare data când e 14 Februarie, e Ziua Îndrăgostiţilor! A ajuns deja o sărbătoare “regulată” ca să mă exprim punctual… Întrucât în doar două zile ne vom îmbolnăvi cu toţii de febra inimioarelor roşii, trandafirilor, ursuleţilor de pluş, ciocolăţelelor etc., mă gândesc ce am putea să facem în minunata duminică de 14 Februarie? Cafenelele, patinoarele, mesele la restaurant, cinemaurile vor fi pline de înamorezaţi, aşa că propun şi o variantă care nu necesită rezervări, mers prin zăpadă (mocirlă), aşteptat minute întregi la telefon după taxi – o variantă casnică – ai nevoie doar de un film bun, floricele, suc şi o canapea.

În susţinerea acestei idei, şi în continuarea “Top 100 – cele mai hot melodii de facut sex”, propunem un Top al filmelor romantice din toate timpurile, adecvate pentru Valentine’s Day, când stai înghesuit pe canapea cu iubitul/a, sotul/a, amantul/a, pisicul/a etc.

Pornim noi cu primele 20 şi aşteptăm propuneri:

1. Gone with the wind (1939)

2. Atonement (2007)

3. The curious case of Benjamin Button (2008)

4. Slumdog millionaire (2008)

5. Ask the dust (2006)

6. Pride and prejudice (2005)

7. Frida (2002)

8. Pretty woman (1990)

9. Breakfast at Tiffany’s (1961)

10. The end of the affair (1999)

11. Love actually (2003)

12. An affair to remember (1957)

13. Originar Sin (2001)

14. Serendipity (2001)

15. The notebook (2004)

16. Splendor in the Grass (1961)

17. If only (2004)

18. The illusionist (2006)

19. The break up (2006)

20. Shakespeare in Love (1998)

Articol scris de Criss

Nu pricep, chiar nu pricep…acum, ce-i drept, de vină pot fi capacităţile mele intelectuale (a se observa că am spus capacităţile, la plural…de parcă ar fi mai multe…sunt optimistă!). Nu înţeleg această varietate de situaţii şi învăţături contradictorii care ne urmăresc în perioada de început, de formare şi care nu fac decât să ne bage şi mai tare în ceaţă. N-am înţeles niciodată de ce trebuie să faci ce zice popa, nu ce face popa! Nu mi-e clar cum să urmezi un exemplu care nu e exemplar de fapt! E ca şi cum te-ai duce să te tundă o coafeză care e tunsă cu unghiera şi pieptănată cu periuţa de dinţi. Îţi e clar că dacă ea ar fi talentată la ceea ce face s-ar aranja întâi pe ea şi apoi pe alţii, ori dacă ea arată aşa, cum naiba să te ridici tu de pe scaunul de salon vreo Marilyn Monroe reloaded? E ca şi cum ai lua sfaturi în materie de vestimentaţie de la fetele de la Bambi, lecţii de canto de la Costin Mărculescu sau de cultură generală de la Simona Senzual (când ştim clar că ea e doar generală…nu şi cultă).

Părinţii noştrii, cei care au fugit la 18-20 de ani de acasă şi s-au căsătorit, ne spun să nu ne grăbim şi să nu ardem etapele vieţii; fumătorii înrăiţi ne îndeamnă să nu fumăm pentru că e foarte greu să te laşi (nu-i adevărat, eu am prieteni care s-au lăsat şi de câte 7-8 ori până acum); învăţătoarele care, atunci când eram mici, ne spuneau că guma de şters este mama proştilor, o treceau pe lista rechizitelor obligatorii la începutul anului şcolar…(adică ne considerau proşti din start); doctorii care îţi recomandă să nu faci exces de cofeină când ei au pe birou o cană de cafea care aduce mai mult a bol de supă decât a ceaşcă….off, chiar nu pricep. Greu domne’, greu cu contradicţiile ăstea, greu cu boii mici la deal şi cu minţile iscoditoare care nesocotesc învăţături (în)vechi(te)…greu tare!

Articol scris de Criss

Deunăzi mergeam cu metroul de la Unirii spre casă…am acest prost obicei de a merge cu metroul, întrucât nu posed maşină, motocicletă sau bicicletă personală,…doar role şi picioare (câte două din fiecare). Lângă mine, trei drăguţe se aprinsăseră într-o discuţie despre emanciparea femeii. Problema era dacă să ţi se deschidă sau nu uşa de la maşină pentru că eşti femeie! Argumentele au fost din cele mai mirobolante: „Păi fată, de ce să-mi deschidă uşa, ce, eu sunt proastă, nu pot?”, „Măi noi naştem, noi gătim, măcar să ne deschidă şi ei uşa!”….Dar ce? Naştem în timp ce gătim în maşină?…Mă rog, cert e că după ce am ascultat vreme de 2 staţii, împreună cu tot metroul, dezbaterile filosofico-intelectuale, eram în ceaţă, nu prea ştiam care-i faza cu emanciarea…aşa că am pornit să mă gândesc.

În primul rând, am o problemă cu termenul emancipare şi consider că alăturarea sa cu cel de femeie e cel puţin nefericită! Se face referire la femeie ca la un fel de aborigen pe care a venit cuceritorul mascul să o înveţe să mănânce cu furculiţa. Îmi dă senzaţia că femeia, la fel ca cimpanzeul, a fost coborâtă din copac pe asfalt, învăţată limbajul semnelor, culorile, alfabetul, apoi epilată şi îmbrăcată, pentru ca ulterior „să fie eliberată” în companii multinaţionale, centre SPA, board-uri directorale şi parlamente europene (fără nici o aluzie la EBA – Elena Băsescu – întrucât nu îmi permit să jignesc nici cimpanzeii, nici femeile, nici pe ea). Deci, emanciparea feminină nu-mi sună bine, şi când spun „sună” mă refer la propriu, nu la figurat, întrucât parcă pozăm din start în primată neajutorată.

Trebuie să recunosc faptul că nu m-am hotărât dacă mi-s emancipată sau nu…o să reflectez şi o să revin! Totuşi mie-mi place să mi se deschidă uşa maşinii cu condiţia să nu fie un TIR…poate de aceea era tipa din metrou deranjată de subiect!

PS.1. Dintre cele 3 domnişoare, două erau PRO-emancipare şi una CONTRA-emancipare, dar niciuna dintre ele, nici măcar emancipatele nu ştiau că în metrou nu e civilizat să vorbeşti tare şi nici că „fată” nu e cuvânt de legătură înte propoziţii.

PS.2. Ţin să le mulţumesc pe această cale că au împărtăşit cu mine, şi cu tot metroul, trăirile lor interioare ca să vi le pot relata şi vouă

Articol scris de Criss

Când eram mică debordam de un entuziasm pisicit în aşteptarea evenimentelor pe care le consideram importante la acea vreme: Crăciunul, vacanţa de primăvară, excursia la Peleş, ziua de naştere a vreunui coleg, tabăra de vară etc…Acum că m-am facut mare, sau cel puţin aşa cred, constat cu stupoare că îmi trăiesc viaţa la acelaşi mod, adică în aşteptare…doar evenimentele s-au schimbat, şi nici măcar acestea într-o foarte mare măsură. Observ că viaţa mea şi a multor oameni în general se desfăşoară ca un şir de evenimente care topesc prin neimportanţă perioadele dintre ele. Cât de logic e să trăim aşa? Cât de logic este să ne petrecem ~350 de zile dintr-un an în aşteptarea unor evenimente care însumate numără ~15 zile? Acest homo sapiens sapiens, acest zoon politikon, această maşinărie biologică înzestrată cu intelect, care pretindem a fi, îşi iroseşte viaţa într-o aşteptare, plafonare, monotonie permanentă (cum bine zicea o reclamă: birou-pat, pat-birou).

Veşnic aşteptăm ceva….probabil para mălăiaţă. Câte lucruri nu aţi început de mâine, sau de luni, sau de săptămână viitoare? Asta până când mâine s-a transformat în poimâine, luni în marţi şi săptămâna viitoare în şi mai viitoare. „De mâine merg la sală, de luni mă las de fumat, de săptămâna viitoare trec la dietă! Acum nu pot să fac X lucru pentru că trec printr-o perioadă mai aglomerată, sunt foarte ocupat/ă săptămâna asta, aştept să treacă sesiunea, auditul, weekend-ul, VIAŢA”…Deseori ne compalcem într-o delăsare care face ca viaţa noastră să facă saltul de la „a petrece timpul” la „a pierde timpul”. Acum să nu vă imaginaţi că pledez drept lozincă pentru „Nu lăsa pe mâine ce poţi face azi!”, dar totuşi nici pentru „Dacă nu s-a rezolvat în trei zile de la sine, atunci nu mai are rost să mă apuc!”.

Când eram mici erau atâtea lucruri pe care spuneam că o să le facem când o să fim mari…ce s-o fi întâmplat cu (more…)