Articol scris de Criss
La început, când l-am cunoscut pe iubitul meu, era un nebun şi jumătate…avea un hârb de Dacie tunată care scotea un sunet infernal, avea părul lung, prins într-o codiţă, umbla mai mereu neras, îmbrăcat în tricourile lui de fost licean bezmetic şi purta în permanenţă după el un carneţel de cântece pentru chitară (Ducu Bertzi, Cargo etc.)… Cu toate acestea m-a cucerit pentru că avea ceva special, emana un “je ne sais quoi” formidabil. M-a dat peste cap cu plimbările nocturne în tot felul de parcuri sordide, cu reuniunile muzicale şi cântecele lui care mă făceau să vibrez, cu weekend-urile la Vama Veche unde ne iubeam pe unde apucam: în cort, pe plajă, în mare, în tren.
Între timp “am crescut”, l-am ajutat să se cizeleze, să se şlefuiască…L-am făcut să înţeleagă că nu poate trăi la nesfârşit o viaţă de artist romantic, că nu poate supravieţui făcând doar ce îi place, că muzica e un hobby, nu o meserie. L-am învăţat cum să se îmbrace, să se tundă, să se radă, cum să vorbească formal şi să facă o impresie bună la interviuri. Ce mai! Sunt mândră de el, de noi, am evoluat foarte mult. Acum, după 5 ani…e un bărbat adevărat, cu prestanţă, cu un job bănos în vânzări, avem o casă şi o maşină nouă luate în rate (pentru care vom plăti până la 98 de ani), ne facem concediile la 4 stele în Grecia…doar că acum nu mai facem baie în mare cu o bucurie de nedescris, acum stăm pe şezlong şi bem coktailuri cu umbreluţă…suntem bine, suntem foarte bine!
Doar că…nu mai e chiar la fel ca la început: nu mai are “je ne sais quoi”-ul acela formidabil, nu îmi mai cântă din carneţel, nu mă mai topeşte cu zâmbetul lui…parcă nu mai e nebunul care mă ţinea trează toată noaptea într-un cort din Vamă. Acum mă ţine trează doar câte un sfert de oră o dată pe săptămână (sămbăta)…dar nu-i nici o problemă pentru că noi suntem bine, avem o casă şi o maşină frumoasă, o viaţă aşezată şi liniştită…suntem foarte liniştiţi, suntem foarte bine. Iar din punct de vedere sexual, eu îmi mai alimentez fanteziile gândindu-mă la un student care ne aduce nouă corespondenţa la birou…Sincer, nu ştiu ce văd la el, e un tip complet banal care nu-i ajunge nici la degetul mic lui băbată-miu, e un puşti cu părul lung, prins într-o codiţă, care umblă mai mereu neras şi îmbrăcat în nişte tricouri foarte out of fashion.
Dar noi suntem bine, suntem foarte bine, suntem un cuplu liniştit, aşezat şi solid. Noi am ajuns cel mai bine dintre oamenii pe care-i cunoaştem, nu ca prietenul ăla al lui bărbată-miu care, vai, ce să-ţi povestesc, “şi-a urmat visul”…ăla…nici nu mai ştiu sigur cum îl cheamă…Chirilă, Tudor Chirilă sau cam aşa!
