Neuronu

Sunt curios, ce-ţi trece prin cap când te uiţi peste horoscop şi vezi că doar la zodia ta nu scrie nimic?

Fix asta mi s-a întâmplat în seara asta. Atât de rău să-mi meargă azi? :-s

Şi uite că m-am dat de gol. Ştiu că e destul de (more…)

[Contiunuarea din partea a II]

- UNDE?!?
- Repede, te rog! [îmi arată şifonierul şi dispare în baie]
Pt o clipă mi-a trecut prin cap că ar putea fi Paul, mai ales că acum cineva suna la uşă foarte insistent, dar n-ar mai fi avut nici un motiv să bage cheia în yală… deci clar e bărbat-su!

Asta gândeam în miimi de secundă, timp în care încercam cu disperare să-mi adun toate hainele împrăştiate prin cameră şi să mă indes cât mai repede în şifonier. Auzeam sunetul strident al soneriei, alternat de bătăi în uşă şi duşul de la baie. Probabil că fiind cheia în uşă, nu se putea descuia pe dinafară, dar nu înţelegeam de ce draq nu-i deschide odată şi îl lasă să se enerveze şi să devină suspicios. Eram deja în şifonier, gol puşcă, cu în ghem de ţoale în braţe şi mă străduiam să ţin uşa de la dulap cu buricele degetelor, pt că nu reuşisem să o închid de tot pe dinăuntru.
- Imediaaat! (în sfârşit o aud pe Dana că iese din baie şi îi descuie)
- Ce faci iubire mă ţii pe la uşă? (surprinzător pt mine, vocea lui nu-mi inspira deloc iritare, nervi sau suspiciune, ba din contra, îmi părea chiar jovial şi pus pe şotii)
- Eram în duş, nu te-am auzit. Da ce-i cu tine, ai scăpat mai repede? Parcă ziceai că mâine ajungi, nu?
- Am vrut să-ţi fac o surpriză. Mmm, dar ce sexy eşti azi…
- N-am ştiu că vii că mă făceam şi mai sexy. Ţi-e foame, îţi fac ceva repede?
- Mie de tine mi-e poftă!

(linişte – bănuiam că se sărută)

Cred că aveam pulsul 180 şi aveam impresia că prin crăpătura aia intră prea multă lumină şi că nu are cum să nu mă vadă în momentul în care o să ajungă în dormitor. Mă gândeam deja: “sunt la etajul 1, dacă încep ei să şi-o tragă în sufragerie, mă risc şi sar pe geam că altă scăpare n-am”

- Mai e cineva la noi?!? (întreabă el foarte mirat)
- Nu, cine să fie?
- Păi ai cui sunt pantofii ăştia?!?

Inutil să-ţi mai spun că am îngheţat brusc şi abia atunci mi-am dat seama că aveam pantofii la uşă. Mna, acum chiar că am belito, zic!

- Aa, bine că mi-ai adus aminte. A trecut Ilinca pe la noi şi a adus şi ăştia. Credea că eşti acasă să te întrebe dacă îţi plac şi îi vrei tu. Ea i-a luat pt George al ei, dar cică nu-i plac.

Adevărul e că pantofii îi aveam de câteva zile, îmi plăceam foarte mult şi dădusem şi destul de mult pe ei. Parcă nu-mi venea să-mi iau gândul de la ei aşa de repede. Oricum, asta a fost unul din momentele în care mi-am dat seama că n-ai cum să te pui cu mintea diabolică a unei femei. Eu m-aş fi bâlbâit şi m-aş fi înroşit tot, să fi fost în locul ei. La ea a sunat totul atât de natural, că aproape o credeam şi eu.

S-au retras în bucutarie şi s-au pus pe povestit. Eu încercam să profit de moment ca să încep să mă îmbrac cât de cât. Am eliberat uşa, care din fericire, nu se deschidea la loc. Rămânea oarecum închisă. Şi cu mişcări extrem de lente am apucat să-mi trag chiloţii pe mine. Mă mai liniştisem şi prinsesem şi ceva curaj la gândul că după ce mă îmbrac aş putea să fug pe geam. Am apucat să bag şi un picior pe cracul la pantaloni când aproape că m-am trezit cu ei în cameră…

Uşă la şifonier avea o deschizătură cam de două degete, dar în nici un caz nu mai puteam să o trag spre mine acum… El părea încins rău de tot şi era evident ce-şi dorea de la soţia lui în momentul ăla. Mai ales că ea era doar în prosop. Rămăsesem nemişcat şi mi-era şi teamă să respir. Din poziţia aia îl vedeam perfect prin crăpătură. Era ditamai zdrahonu, cu barbă şi (more…)

[Contiunuarea din prima parte]

… nici măcar la revistă nu mă puteam concentra. Eram nerăbdător, încercam să găsesc o postură cât mai ok…. să par mai bărbat. Mă gândeam la cât de bine s-a nimerit cu viza medicală. Eram duşat, spraiat, chiloţii ăia buni… ce să mai, era ziua mea norocoasă.

Am auzit uşa la baie… s-a dus direct dormitor. Nu ştiam dacă să mă ridic şi să mă duc eu acolo sau să o aştept să vină ea. Noroc că m-a strigat:
- Vii puţin, te rog?
- Imediat! ( în secunda 2 eram în dormitor)

Băi, nu ştiu dacă şi-a băgat cineva coada în povestea asta, dar Raiul sigur exită. L-am văzut atunci.

Soarele oprit de jaluzelele roşiatice, inunda camera într-o lumină caldă, difuză…era de parcă ai pune o lumânare parfumată într-un bol portocaliu… mirosea a parfum dulce-aromat… şi în patul de mijloc, stătea întinsă pe o parte femeia asta “coaptă” ce-mi părea incredibil de sexy, cu părul ei lung şi blond, buze cărnoase si ochii mari… îmbrăcată doar într-un furou de mătase, de un argintiu metalizat, ce abia dacă îi acoperea fesele apetisante. Decolteul adânc te lăsa şi el să ghiceşti forma sânilor aproape perfect rotunzi, iar sfârcurile întărite te asigurau că nu doar tu eşti excitat şi că Dumnezeu există!
- Mă dai şi pe mine cu puţină cremă, te rog! - îmi spune ea, arătând spre un tub de pe noptieră.
Timp în care se întinde cu faţa în jos, lăsându-mă să văd că nu purta nimic pe dedesupt. Linia furoului se termina pe fesele ei şi i se vădea păsărica proaspăt rasă, cu buzele umflate… de la spate arăta ca o gogoşică mică. Ori mie îmi plac gogoşile aşa că n-a mai fost loc de nici o cremuială, nimic.

O ploaie de săruturi pasionale, haine smulse şi aruncate la nimereală prin cameră… credeam că eu sunt nerăbdător, doar că ea era şi mai repezită şi un pic cam prea “sălbatică” şi posesivă în încercarea de a mă domina. Chestie care a cam scos masculul alfa din mine şi m-a făcut să mă cam “lupt” cu ea. Întinsă pe spate, i-am apucat ambele mâini deasupra capului, am imobilizat-o aşa şi m-am urcat peste ea. Îmi plăcea cum gâfâia şi îşi muşca buzele…. şi mă excita teribil când o vedeam cum tresaltă ca şi curentată când treceam cu buzele peste sfârcurile ei întărite. Simţeam că explodez deja şi ăsta era singurul motiv pt care nu vroiam să o penetrez încă. Sincer, mi-era că o să termin imediat ce intru şi parcă nu vroiam să mă fac de râs chiar aşa. Mi-a luat mâna şi mi-a pus-o între picioarele ei. Fierbanteala ei umedă mă înnebunea … iar când mi-a luat degetul dintre picioare şi a început să-l sugă cu nesaţ, era deja prea mult. Eram pe punctul de a termina, iar ea îmi şoptea insistent:
- Hai, te rog, bag-o! Te vreau acolo! (more…)

Am văzut pozele astea şi mi-am adus aminte…

… se făcea că eram tânăr, un puşti de 19 ani. Eram cu Paul, un prieten bun, ne întorceam de la viza medicală pt recrutare în armată şi în drum spre casă trebuia să trecem pe la un xerox să facem nişte copii după câteva acte. Din comoditate am scurtat drumul printre blocuri. La un moment dat, nu aveam cum să nu observăm, o domniţă blondă, apetisantă, la vreo 35-37 ani , îmbrăcată într-un capot rosu, de casă, cum se lupta cu un covor imens, încercând să-l dea jos de pe bătător. Cum noi eram nişte flăcăi cumsecade, am satit imediat să dăm o mână de ajutor. Cu adevărat recunoscătoare ne-a gratulat cu mii de mulţumiri şi ne-a mărturisit că şi de pus a ajutat-o un vecin şi că se gândeşte cu groază că trebuie să care ditamai covorul, singură, până la etajul 1. Mna, evident că ne-am oferit să-l ducem noi. Am dus covorul până în apartamentul domniţei. Ţin minte şi acum cât de sexy şi excitant îşi unduia fesele, pe scări la doar câţiva zeci de cm în faţa noastră. Poate că şi hormonii tinereţii noastre îşi spuneau cuvântul, dar în orice caz, femeia arăta foarte sexy. În casă, mobilierul şi decoraţiunile trădau bună-starea şi bunul gust al celor care locuiau acolo. Şi am avut timp să observăm asta pt că odata ajunşi în casă, am mai zăbovit ceva. Dana (aşa s-a recomandat) ne-a povestit că soţul ei ajunge acasă abia a doua zi şi până atunci ar vrea să termine curetenia, aşa că, ar fi dispusă să ne plătească o sumă de bani pt tot deranjul, dar că ne roagă să o ajutăm să bage covorul şi sub bibliotecă. îţi dai seamă că nu putea ea singură să ridice ditamai şandramaua ca să întindă covorul şi pe sub mobilă.
- Vă servesc cu ceva: o cafea, suc, ceai?
- Aa, nu mulţumim, că nu durează, imediat…
- Ei, haideţi că până vă trageţi sufletul vă fac câte o cafeluţă.
Eu cu Paul, hotărâţi pe treabă. În doi timpi şi trei mişcări întinsesem covorul pe jos. Ne mai dădeam coate că în sufragerie era o măsuţă pe care a trebuit să o mutăm de colo colo. Ei, măsuţa asta era din sticlă, iar pe raftul de dedesubt, erau două reviste porno. (ceea ce pe timpul ăla… crede-mă, era culmea perversiunii). Între timp, Dana chiar ne-a făcut câte o cafea. Şocul vieţii mele a fost când Paul s-a dus la baie să se spele pe mâini şi Dana s-a apropiat de mine şi mi-a şoptit:

“Scapi şi tu de pritenul tău şi te întorci să mai aranjăm câte ceva pe aici?”

WOW, simţeam că-mi bubuie pantalonii. N-am apucat să bângui nimic că se întorsese şi Paul şi oricum (more…)

Când o femeie îmi spune că toţi bărbaţii sunt la fel, eu ar trebui să o consider cea mai mare curvă sau doar o mincinoasă care se laudă că ne-a cunoscut pe toţi?

Iisus transforma apa în vin…

Am încercat şi eu să fac minuni şi mi-a ieşit! (serios, citeşte aici!)
Am transformat toţi banii în vin!

Asta înseamnă că sunt:
a) mântuitorul
b) prea-cheltuitorul
c) preafericitul

la vârsta mea am învăţat că internetul e cel mai nepotrivit loc în care să-ţi descarci sufletul… şi cu toate astea… de două zile ascult melodia asta şi mi-e dor de cineva la care să pot să pun asta ca ringtone… să aud asta de câte ori mă sună ea. Până nu demult credeam că am găsit-o, dar s-a dovedit că nu merge şi acum încercăm fiecare să… “move on”. E foarte ciudat cum ne dorim întotdeauna ce are celalat şi nu ne mai mulţumim cu ce avem. M-am întâlnit de curând cu nişte prieteni pe care nu-i mai văzusem de 18 ani!!!… ei şi-ar dori să trăiască viaţa mea: călătorii, show-uri, oameni noi, gagici, hoteluri, dimineţi târzii, independenţă. Ce nu ştiu ei, e că eu îi invidiez pe ei pt că si-au intemeiat o familie. Am 33 de ani şi-mi doresc foarte tare un copil… şi pe cineva cu adevărat special care să mă facă să pun începutul asta de melodie ca ringtone la numele ei în agenda din telefon. Ţie îţi spun doar atât: dacă persoana la care te gândeşti cand asculţi asta, face parte din viaţa ta şi crezi că simte la fel pt tine… e aproape tot ce contează. Ar trebui să fiţi fericiţi.

Prin natura meseriei sunt obligat ca la o anumită perioadă de timp să-mi mai fac câte o şedinţă foto. Pt afişe, prezentare etc. Culmea e că deşi am o doză de narcisism şi îmi place să am poze, urăsc să pozez. E un adevărat chin pt mine când ştiu că tre să “stau la poză”. N-am eu faze din astea cu poziţii de pozat. Poze din alea de “manechin” nu pot să fac că nu mă ajută nici faţa şi mă simţ şi penibil. Mă rooog, ideea e că de la un timp aştept pozele cu destul de mult scepticism. Şi nu că ar fi vina fotografilor. Nu, ei se chinuie săracii, dar dacă “subiectul”, recte je, e varză, n-ai ce să-i faci. Eu le şi spun: ” N-a reuşit el Dumnezeu să mă facă frumos. Tu care eşti un simplu fotograf, ce poţi să faci?”

Ei, şi în nota asta de pesimism m-am prezentat frumos la studio la Florin Badescu despre care auzisem eu că e mare meşter mare şi că pozează cu har. În primul rând mi-a plăcut că nu m-a luat de cum am intrat pe uşă să-mi tragă câteva bliţuri în ochi şi gata. M-a surprins că a insistat ca mai întâi să stăm de vorbă să ne acomodăm unul cu altul că avem timp. Eu ştiam că am o oră de studio, el mi-a explicat că o să dureze cam 3 ore. Eu că nu, că n-am cine ştie ce de făcut, că nu e cazul. A durat chiar mai mult. Şi am lucrat cu el foarte mishto. A doua chestie care m-a surprins e că mi-a dat pozele pe loc. Am venit direct cu ele acasă, ceea ce nu mi s-a mai întâmplat niciodată. Pe lângă faptul că studoiul arată foarte ok şi e fix în centru (Victoriei , vis-a-vis de CEC), diferenţa majoră o face Florin care are răbdare şi pune multă pasiune în ceea ce face.

Deci, dacă ai nevoie de un fotograf bun, ţi-l recomand cu căldură pe Florin Badescu şi-ţi garantez eu că nu o să pleci nemulţumit(ă). Îl găseşti pe site-ul lui,  florinbadescu.ro

Ai văzut deja că blogul ăsta duce lipsă de texte. Din când în când mai apare şi câte un text, dar e preluat din altă parte (citez şi sursa, normal) sau e primit pe mail. Foarte rar mă mai aşez la birou să-mi aştern nişte idei sub formă de text. Cel puţin nu pt blog. Şi asta, în primul rând, din lipsă de timp. Plus că nici talentul nu dă p’afara când vine vorba de aşa ceva.

Şi atunci m-am gândit la următoarea chestie: aici intră zilnic vreo 5 mii de oameni. Bun,  dacă tu crezi că ai ceva de spus “lumii”, ai o idee sau un text care ţi-e drag şi ai vrea să ştie lumea că tu l-ai scris sau pur şi simplu eşti revoltat pe o chestie şi vrei să urlii în gura mare (da’ în scris) ori poate, nu ştiu… îţi place să scrii şi crezi că le-ar plăcea şi altora să vadă ce-ai tastat tu în Word-ul ăla… trage-mă şi pe mine de mâneca cu un mail la tibi_stand_up@yahoo.com şi dacă-mi place ce mi-ai trimis, public aici cu numele/nick-ul tău şi toate cele.

Sau poate n-ai talent nici tu, dar îţi place cum scrie nuştiucine. La fel, fă-mi, te rog, o favoare şi dă-mi de veste.

Să ne unim forţele, zic.

Bine, asta nu înseamnă că orice îmi trimiţi o să şi public. În principiu, să fie în ton cu ce vezi p’aici. Că dacă tu te trezeşti să-mi trimiţi o poezie cu 120 de strofe, ca să-mi arăţi că eşti mai şmecher decât Eminescu… s-ar putea să nu mă intereseze cât eşti tu de poet. Pe de altă parte, dacă-mi place… mă interesează. Practic, nu contează ce şi despre ce scrii, singura regulă este să-mi placă mie.

Uite, de exemplu, mi-ar plăcea să am o rubria de review-uri de filme. Ştii pe cineva care să poată să facă asta ok? Eventual şi cu umor?

N-am cine ştie ce mare activitate, aşa că mă aştept să fie ceva mai ieftin.

Serios, dacă ştii un contabil bun… tibi_stand_up@yahoo.com sau 0721 57 88 53

Merci!