Neuronu

Vineri seară mă credeam Iisus. Pe bune!

Am încercat  să transformat banii în vin… am reuşit. Doar că nu era “sânge din sângele meu…” era Sânge de Taur… d ‘ăla ieftin şi dulce. Din 50 lei mi-au ieşit 4 sticle de vin. Mă gândeam să nu le beau singur că nu ştiu cât de rezistent era Iisus la băutură şi n-aveam chef să vorbesc atât de de aproape cu closetul. Aşa că mi-am invitat prietenii să le venim de hac. La cină cum ar veni. Bine, fără tămbălau mare, cu manele şi lăutari. Mai în taină aşa. Doar noi 12 şi un pictor. … care zicea că întârzie. Aşa i-am şi ademenit, cu Sânge de Taur. Mi-era că dacă-i iau cu “sânge din sângele meu…” se scârbesc şi nu mai vine nici draq… de ieşeam singur în tablou. Oricum,  pictoru’ n-a mai venit.

După 4 sticle, ne-am încălzit şi-am tot exersato pe aia cu “transform bani în vin“. Când am văzut eu că am puteri din astea, mi-am zis să trecem la nivelul 2. Încercam să merg pe apă ca Mântuitoru’ şi Johannes. N-am reuşit. La mine în cadă se vedea masa de sub apă. Că n-am masă din aia din  plexiglass transparent. Măsuţa mea e din lemn de nuc, dată cu baiţic. Ştii cum se vedea sub apă? Original! Plus că se cam învârtea şi baia cu noi. Mă clătinăm eu pe pamantt, d-apoi pe apă!

Când ne simţeam şi noi mai bine, mă buzzuie una pe mess. Habar n-aveam cine-i dom’şoara, doar că id-ul ei de mess era ceva cu “magdalena“. Ptiu, drace! Dacă nici ăsta nu-i semn di(n)vin, atunci nuş’ ce-ar mai putea fi. N-am răspuns. Singurul lucru de-mi venea în minte era să-i scriu “Magdaleno, fugi că vor să dea unii cu pietre-n tine” Aşa mi-am dat seama că de fapt nu-s Iisus. Că dacă eram adevăratul fiu al adevăratului Domn, răspundeam la buzz şi o salvam pe fată. Aşaaa… mi-am băgat pula! M-am dus şi m-am culcat.

Oare Mântuitorul avea şi el mahmureală dimineaţa după chefurile alea în taină ce le făcea el cu pâine şi vin? Că pe mine mă cam durea capu’ a doua zi! Să fi fost de la pâine?

Duminica incepe  “Workshop-ul de actorie“.  Am scris AICI, mai pe larg de ce ma mai duc odata sa fac cursurile astea.

Te astept si pe tine!

Detalii mai jos.

Data începerii: duminică, 1 august, ora 17:00, la Teatrul Arca

Durata: 5 săptămâni

Frecvenţa cursurilor: o dată pe săptămână ( duminica);

Program: în fiecare duminică, de pe 1 august, între orele 17:00-20:00

Numărul maxim de participanţi: 15

Înscrierile se fac până pe data de 15 iulie

Pentru înscrieri aşteptăm e-mail la bogdan.dumitrescu@yahoo.com

Taxa participare: 200 roni

Atelier de improvizaţie este organizat de www.susa.ro

Mai sunt cateva locuri pt “Workshop de actorie“.  Am scris AICI, mai pe larg de ce ma mai duc odata sa fac cursurile astea.

Te astept si pe tine! Detalii mai jos.

Data începerii: duminică, 1 august, ora 17:00, la Teatrul Arca

Durata: 5 săptămâni

Frecvenţa cursurilor: o dată pe săptămână ( duminica);

Program: în fiecare duminică, de pe 1 august, între orele 17:00-20:00

Numărul maxim de participanţi: 15

Înscrierile se fac până pe data de 15 iulie

Pentru înscrieri aşteptăm e-mail la bogdan.dumitrescu@yahoo.com

Taxa participare: 200 roni

Atelier de improvizaţie este organizat de www.susa.ro

Am făcut cursurile astea acum vreo 2 ani şi de atunci tot aşteptam să se mai nimerească odată perioada de curs cu una în care sunt ceva mai liber ca să pot să-l mai fac odată. Atât de mult mi-a plăcut.

Tre’ să ştii că workshop de actorie şi improvizaţie este pt toată lumea. De fapt, majoritatea “cursanţilor” NU sunt actori. Poate sună un pic pretenţios “Workshop de actorie“.Te gândeşti probabil că trebuie să ai talent, să-ţi pregăteşti poezii, să reciţi frumos sau chestii din astea. Greşit! Sunt de fapt nişte jocuri şi atât. Nu facem decât să ne jucăm. Evident, într-un cadru organizat şi cu un anume scop.

Îmi aduc aminte ca acum 2 ani, treceam printr-o perioadă foarte naşpa: stresat că nu găseam să pun spectacole, acasă nu prea mă mai înţelegeam cu mândra, cu banii începuse să scârţie treaba, îmi căutăm să mă mut şi nu găseam etc. Se cam adunaseră toate pe capul meu. Probabil că este o chestie psihică, de fapt… sunt convins că aşa este, dar după cursurile astea de impro în care uitam efectiv de toate belele, veneam acasă cu alt tonus şi cu chef de viaţă, iar lucrurile au început să se îndrepte imediat. Plus că am cunoscut oameni interesanţi, tineri, nebuni, mişto, cu pasiuni oarecum comune.

[am recitit ce-am scris până acum şi sună de parcă aş vrea să te atrag într-o sectă ceva ]

Sincer, părerea mea e că merită să (more…)

…sunt încă sub efectul “Parc Aventura” de la Braşov. Adică mă dor toate alea, dar sunt entuziasmat. Poate că nu mă păştea o febră musculară după “aventura” de azi, doar că ieri am fost la Predeal şi ne-am organizat de o drumeţie până la cabana Susai. Traseul este destul de uşor, mi-ar fi plăcut să alegem ceva mai complicat, dar m-am luat cu grupul. Şi bine am făcut. Că după vreo 25 km (dus-întors) de urcat şi coborât pe şi de pe munte… să zicem doar că nu mai eram la fel de fresh.

… de fapt am picat lat când am ajuns la hotel. Mi-a plăcut şi seara, pt că eram într-o gaşcă nouă, iar vodka, jocurile de impro şi mima au făcut să treacă orele pe nesimţite.

Şi dacă tot eram în zonă am dat o fugă şi până la Braşov să vedem care-i treaba cu “Parc Aventura” ăsta. Sincer să fiu, mă aşteptam la un traseu din ăla tip, cum vezi prin filmele cu soldaţi. Câteva cauciucuri prin care să sari, o plasă pe care să te caţeri, te târăşti pe sub nu ştiu ce, alergi pe butuci şi eventual mai escaladezi un zid la final. Eh zic, măcar mai facem puţină mişcare! (nu că după drumeţia de cu o zi înainte aş fi ţinut neapărat, dar .. mna)

Ce vorbeşti tată, ne-am dus să stăm o oră şi am rămas vreo 5. SUPERB! Dacă ai ocazia să ajungi în zonă, crede-mă că merită să treci şi pe aici. Parcul, în cifre s-ar traduce cam aşa: 2.5 hectare de pădure, 80 copaci, 92 platforme, 100 jocuri, 8 trasee de dificultate progresivă. Asta înseamnă, că tre să te caţeri şi să mergi pe sfori, sârme, scăriţe, lanţuri, plase, şi să coborî cu trinolina. Deci n-ai cum să nu te distrezi.

Cică am şi eu câteva poze şi vreo 2-3 filmuleţe, dar până ajung la mine… uite cam despre ce e vorba:

Acum, după toate commenturile de la “Salut, tu cine eşti?“… mă tot gândesc la varianta în care aş putea să organizez o întâlneală neuronu.ro. Adică, tu cu mine şi cu cine mai intră pe aici să ne distrăm într-o zi/weekend într-un loc ca asta, de exemplu. Ceva variante mai am eu  în cap, dar nu promit nimic, ÎNCĂ! Spun doar că încerc să atrag o sponsorizare mică pt asta şi că ţi-o coc!

P.S. Luni la ora 13 te aştept cu jocul de logică. De data asta am pregătit unu’… mmmm. Abia aştep .. o să-ţi placă!

Am marele avantaj să umblu prin toată ţara şi să stau de vorbă cu multă lume care vine la spectacolele mele în dublă calitate – fan stand-up comedy şi cititor de neuronu.ro. Aşa mi-am dat seama că cei care ajung pe blogul ăsta sunt de la doctori, avocaţi, patroni de cluburi, elevi, studenţi, manageri, oameni din publicitate, şomeri, ziarişti şi până la… artişti de genul : Mărgineanu, Dan Teodorescu, Guess Who, etc. Chestie care-ţi dă un sentiment de satisfacţie, recunosc. Şi nu am spus asta ca să mă laud, jur. Vreau doar să mă ajuţi la o chestie.

Încerc să găsesc o soluţie prin care să putem interacţiona ceva mai mult. Eu cu tine şi tu cu ceilalţi. Asta este de fapt scopul jocurilor de logică. Nu degeaba au prins atât de bine. Ideea de a ne juca împreună mi se pare foarte bună (apropos, dacă mai ştii ceva teste de logică, bagă şi tu un mail, te rog.. că s-a cam golit sacu’).

Sunteţi deja 4000 care treceţi zilnic pe aici şi aş vrea să ştiu – tu cine eşti?

Eşti tânăr, eşti bătrână, corporatist, şomer, student? Eşti plin de bani sau de griji, nu o mai suporţi pe soacră-ta, ai ciudă pe manelisti şi pe gay sau din contra eşti fan Salam şi ai o fantezie despre care nu vrei să se afle? Mai ştii pe cineva care intră p’aici? Ai iarbă cea mai bună şi te doare-n cur de criză? Ţi-o tragi cu şefu tău şi te invidiază toate colegele că “te dai” cu X6-le? Munceşti peste program şi şeful tău a uitat că asta se numeşte “ore suplimentare” şi se plăteşte în plus? Oricine-ai fi, lasă şi tu un rând despre tine, te rog.

Nu mă aştept să dai adresa dealerului tău sau să-mi spui că-ţi place anal şi ce urăşti la tine e că eşti grasă şi-ţi pute gura,,, nu, dar… mi-ar plăcea să laşi ŞI ceva foarte personal. Te rog!

So, te bagi?

(continuarea din partea a II-a)

….întrebam de lesbiene … dacă în clubul ăla vin şi ele, dacă sunt şi fete bi, etc. Uite aşa am ajuns să merg într-o sâmbătă cu ei la clubul respectiv.

În genul ăsta de cluburi, dacă eşti hetero nu prea ai cum să ajungi singur. Dacă mergi cu nişte prieteni gay, e ok că toată lumea o să ştie că nu eşti homo şi nu rişti să se işte situaţii confuze. Iniţial mi-a plăcut chestia asta. Eu eram acolo pt păsărică, nu pt ei. Aşa am aflat că lesbiencele sunt cele mai urâte femei din lume. Şi asta e pe bune, nu glumesc. În schimb dacă vrei să inebunesti o tipă… du-o într-un club de gay. Orice femeie care se află între câteva femei (care să o dorească), plus zeci de bărbaţi bine făcuţi, îngrijiţi, ferchezuiţi, etc. (stilul gay, mna) şi se mai şi freacă ăia de ea (că de dansat dansează cu ea, dar atât)… o să vrea să te fută-n draci când ajunge acasă. Nu ştiu dacă există preludiu mai bun pt o femeie.

Tot atunci am văzut cum gândeşte un gay. În capul lor este că suntem aproape toţi gay, Dacă apare un tip mai drăguţ (şi nu ma refer la mine), pt ei este clar. E gay. Cred cu tărie asta şi încearcă să te convingă şi pe tine că aşa e. Unele exemple erau atât de aberante, încât te face să crezi că oamenii ăştia sunt bolnavi. Pt ei, Mutu, Banica jr, Mircea Radu sau Laurenţiu Duţă erau gay. Puteau să bage mâna-n foc pt asta, atât de convinşi erau că au dreptate.

Cel mai tare mă enervau ăia care încercau să te convingă că şi ţie ţi-ar plăcea şi că tebuie să încerci întâi.

- Am înţeles că tu eşti straight?
- Da, ai înţeles bine
- Dar de unde ştii că nu eşti gay?
- Asta e textul tău de agăţat? Am auzit mai inteligente…
- Nu, discutam pur şi simplu
- Ok, nu sunt pt că nu-mi plac bărbaţii. Îmi place prea mult păsărica.
- Dar ai încercat vreodată şi ai văzut că nu-ţi place?
- Nu
- Păi vezi, atunci de unde ştii că nu-ţi place? Poate o să-ţi placă. Ce-ai de pierdut?
- Dar tu ai mâncat vreodată căcat?
- Poftim?!?
- CĂCAT, ai mâncat vreodată?
- Nu, normal.
- Păi de ce nu?
- De ce aş face aşa ceva?
- Păi poate îţi place, de unde ştii dacă nu încerci? De ce nu mânci căcat? Hai încearcă, ce ai de pierdut?

Spre dimineaţă, am cunoscut-o pe Ildiko, singura tipă straight din noaptea aia. Nu era nici măcar bi. Venise tot aşa, cu un grup de prieteni gay. Tot din curiozitate, tot prima oară. Mi-a plăcut, i-am plăcut, am mers împreună la ea… a doua zi după ce ne-am trezit ne făceam planuri comune de Crăciun, deşi mai erau 3 luni până atunci. Am petrecut Crăciunul, Revelionul şi încă multe luni cu Ildiko, pt că relaţia a durat aproape 1 an. Aveam cea mai ciudată poveste de “voi cum v-aţi cunoscut?”

Vlad a rămas în apartament, pt că la scurt timp m-am mutat cu fata. Ştiu că o terminase cu “Diana” şi se mutase şi el după, cu… iubitul lui.

Azi, nu mai ştiu nimic nici despre Vlad, nici despre Ildiko…

(continuarea din prima parte)

- Băi, mi-e scârbă să mor eu…
- Ştiu, de aia zic, dacă vrei mă mut… a trebuit să-ţi spun, oricum aflai.
- De unde naiba să aflu Vlad? Dacă a fost un accident preferam să NU ştiu.
- Ştiam că te scârbeşte…
- Şi atunci DE CE PULA MEA MI-AI SPUS?!?

Şi a început să-mi povestească TOT. Jumătate de oră n-am putut să scot nici un cuvânt. Am rămas cu gura căscată. Trăiam de atât timp cu un om în aceaşi casă… mai mult decât atât, eram ca fraţii şi credeam că ştiu totul despre el şi acum…. în jumătate de oră îmi dădeam seama că nu-l ştiam absolut deloc. Vlad ducea o viaţă dublă. Toate pizdele alea, de-mi povestise el despre ele, erau bărbaţi în realitate.  Diana era de fapt  fiul unuia dintre cei mai bogaţi oameni din România. Vlad se temea să aflu asta despre el pt că mă considera un ciudat care urăşte homosexualii şi mi-a povestit o fază de care, evident, că eu uitasem. Într-o seară ne uitam amândoi la tv şi la un moment dat era o scenă cu doi bărbaţi care se sărutau pătimaş. Reacţia mea a fost “beah, schimbă draq programul că-mi vine să vomit când îi văd pe ăştia!” Adevărul e că atunci eram mult mai “sălbatic” când venea vorba de subiectul ăsta. Pt Vlad a fost clar că ăsta era cel mai rău lucru pe care puteam să-l aflu despre el.

Mi-a explicat şi de ce mi-a zis tocmai acum şi de ce credea că o să aflu oricum. El se distra în singurul club de gay de la noi, din perioada aia, iar în weekendul ăla se întâlnise, din întâmplare, cu un amic comun în acel club. Vlad era convins că ăla crede acum şi despre mine că sunt gay şi că noi doi formăm deja un cuplu. În mintea lui, urma să aflu de la ăla. Eu eram şocat să aud că şi cutărescu era gay. Dar, mă roog…

La final Vlad m-a intrebat daca trebuie sa se mute. Intre timp imi revenisem din soc… ma gandeam ca omul asta a fost foarte ok si ca ne-am inteles perfect in toata perioada asta cat am locuit impreuna. Acum, sigur ca se cam schimba situatia, dar nu gaseam nici un motiv serios pt care sa-l rog sa se mute. El imi explicase ca nu s-a uitat niciodata in modul ăla la mine, ca si pt el eram ca un frate. Simţeam că spune adevărul.

- Dacă nu apucam să te cunosc, sigur n-aş fi acceptat să locuim împreună, dar aşa… am realizat că şi “voi” sunteţi oameni şi că eram eu exagerat. Nu cred că e o problemă să locuim împreună în continuare.
- Şi eu zic la fel… nu o să se schimbe nimic.

Greşit! S-au schimbat multe. În primul rând evident ca am acceptat să vină cu “Diana” pe la noi. Acum dacă a venit cu ea/el… s-a mai întâmplat să mai cheme un grup de prieteni. Filme, jocuri, şpriţuri, voie bună… oamenii erau foarte ok. Cu excepţia a 2-3 care erau “mai delicaţi“, n-ai fi zis că seara merg împreună la culcare. Eu, bineînţeles că…

(continuarea în ultima parte)

M-am întors din vacanţă (unde n-am avut net) şi am rămas uşor surprins să văd că s-au încăierat oamenii pe blog în urma posturilor despre parada gay. Unii mă acuză că sunt homofob, prost sau că nu ştiu despre ce vorbesc. Culmea e că reacţiile astea vin după un post în care spuneam că NU MĂ INTERESEAZĂ ce face fiecare în intimitatea lui. Dar că nu sunt de acord cu paradele gay.

Ok, mă gândeam acum dacă să mă apuc să povestesc despre cum am interacţionat eu cu această comunitate sau nu. Pt că faptele s-au întâmplat acum 10 ani, cred şi sper că nu afectează pe nimeni povestea. Oricum, nu o să folosesc numele reale ale celor implicaţi în aceast articol.

Aveam 23 de ani şi ieşisem dintr-o relaţie de 6 ani!!! de câteva zile. Motiv pt care îmi căutam să mă mut cu chirie, întrucât noi locuisem împreună, iar la ai mei nu voiam să mă întorc. Întâmplarea face să-l întâlnesc pe Vlad, un fost coleg de armată, care culmea coincidenţei, căuta pe cineva cu care să împartă chiria unui apartament cu două camere. O văd şi acum ca pe o chestie de destin. Nu m-am întâlnit cu omul de 3 ani şi deodată apare cu cea mai bună propunere pe care puteam să o primesc atunci.

M-am mutam împreună cu Vlad şi ne înţelegeam de minune. Găteam când eu când el, curetenie, cumpărături la comun, eram ca fraţii, ce să mai. Doar că, în oraş, ne distram separat. El avea grupul lui de prieteni, eu pe al meu. Şi nu că am fi impus vreo regulă, ci pur şi simplu aşa se desfăşurau lucrurile. Când ai 23 de ani şi ai ieşit dintr-o relaţie de 6, crede-mă că scapi ca din cuşcă. Fuţi tot ce prinzi. Probabil că, la capitolul ăsta, a fost cea mai zbuciumată perioadă din viaţă mea. Vecine, colege, foste colege, aventuri de o noapte, etc. Motiv pt care, se întâmpla destul de des să mă găsească cu câte o d-ră acasă. Faza e că, într-un timp ne cam (more…)

În câteva ore ies din ţară şi mă întorc peste o săptămână. Mi-am luat laptop-ul şi sper să am net acolo, dar dacă nu… ştii de ce n-am postat

Soare, mare şi veselie vă doresc şi vouă!