Neuronu

[primit pe mail]

“De criză, de dor și de fițe mi-a venit ideea să tai porc de Crăciun, cum se făcea pe timpuri la mine la țară. Bine, ai mei nu îl tăiau de Crăciun, ci înainte de Sfântul Andrei, noi nemaiavînd răbdare și nici prea multe prin cămară să-l putem păsui pînă la Ignat.

După ce mi-am ascuțit cuțitele pe gresia de la baie și am procurat doi baloți de paie, decorativi, uitați de un vecin în fața casei încă de la Halloween, m-am pus să caut porc. Prima dată am dat anunț pe internet că doresc să achiziționez, pentru sacrificare, animal de talie medie, pînă în 150 de kilograme, dar nu mi-a răspuns nimeni, în afară de un sonat care mi-a zis că-i plac ideile mele și, dacă vreau, putem să sacrificăm împreună, mai mulți! Eu cred că toți nebunii au fugit din lume și s-au ascuns pe internet! Dar divaghez!

Cînd mi-am întrebat colegii la serviciu dacă știu pe undeva un porc viu, au devenit foarte curioși că ce vreau să fac cu el, că e mare de pet, că face mizerie multă. Cînd le-am spus că vreau să-l tai, au făcut ochii cît cepele și m-au luat la rost că de ce. Ca să-l mănînc, de-aia, le-am răspuns, moment în care și ultimele rămășițe de simpatie, toleranță și înțelegere pe care le aveau pentru mine au dispărut. Cum să omori un animal și să-l manînci, așa, ca un barbar? Eh, cînd am văzut eu că ăștia sunt gata să sune la PETA, am început să le descriu în amănunt operațiunile specifice, insistînd pe secționarea carotidei și colectarea sîngelui într-un lighean, de preferință cu smalțul sărit, ca la mama acasă, în vederea preparării sîngeretelui și mai ales a borîndăului. N-am știut eu cum se zice în engleză la borîndău, la fel cum nu știu nici în românește, dar le-am explicat că e un fel de mămăligă din făină de porumb cu sînge în loc de apă. Cred că vreo trei, mai simțitori așa, au dispărut spre baie, iar restul, că acum deja se strînsese tot compartimentul în jurul meu, să mă asculte, mă priveau cînd cu milă, cînd cu dezgust. Apoi, zic, pîrlim șoriciul cu paie, sau la butelie, dacă stăm la bloc, și tăiem urechile animalului, pe care le consumăm pe loc, cu puțină sare.

Mai trimisei vreo doi la baie, dar i-am dat înainte, fiind conștient că (more…)

De ceva timp, a apărut și la noi un tip care să facă video-bloging și să o facă bine.  Omu’ e din Baia Mare, îl cheamă Gabi, e din generație cu mine și îmi place că le zice cam pe sufletul meu. Adică suntem pe felie, cum s-ar zice în cartier. Și ca noi sunt mulți… cred… sper. Așa că n-ar strica să-i băgam un pic de promovare omului asta,  care ne place, și să-l încurajăm în ceea ce face.  Deci, gaben.ro!

Ca să nu ne întindem cu vorba… uite de ce îmi place:

Iaca un tutorial foarte simplu care vă învață cum să beți țuica de prună, de 65 de grade, fără să tușiți, muriți, leșinați

Creierul autonom. Al treilea…

Ce ce esti hater?

Ăi mai bătrâni spun că vizita lui Ceaușescu în Korea de Nord din 1971 a avut o importanță aproape capitală pt dictatura ce urma să înceapă și la noi. Cică ăsta ar fi fost momentul care a declanșat megalomania exagerată “a celui mai iubit fiu al poporului“.

Părerea mea sinceră e că nu el a dat ordin să se facă și la noi ca la pretinu’ Kim Il Sung. Lingăii de pe lângă el, văzând cât de mult i-a plăcut cum a fost primit, au vrut să-l pupe-n cur și să facă și la noi la fel. Acum pe bune, când de la un ucenic de cizmar, cu patru clase, bâlbâit, peltic, pitic și văi de tine… ajungi să fii primit de șefi de state, în felul ĂSTA… nu prea ai cum să nu o iei razna. Începi să crezi că tu chiar ești Alesul, cel mai iubit etc.

S-a spus de multe ori că Ceaușescu nu știa cât de mult îl ura poporul. El făcea băile alea de mulțime, regulat, și vedea cum toată lumea este extrem de fericită și cum îl adulau și-l aplaudau cu toții. De aia în momentul în care a fost “judecat” la Târgoviște, înainte să fie împușcat, el tot o ținea pe a lui ca să fie judecat în fața Marii Adunări Naționale a Poporului. Eu chiar cred că a murit cu gândul ăsta, că poporul îl iubea.

L-am văzut pe Ceaușescu, când eram în clasa a V-a. Ne-au luat de la școală și ne-au dus la magazinul Big Berceni, acolo unde urma să facă o vizită, Președintele. Am așteptat câteva ore și eram uimit de cât de multă lume era acolo. Nu mai văzusem niciodată atâția oameni la un loc. Dar ce mi-a rămas întipărit în minte ff muuult timp după, au fost vitrinele frigorifice din magazin, care acum erau pline cu de toate, ceea ce nu mai văzusem nici măcar în filme. Evident că în ziua aia, magazinul a fost închis. A doua zi, oamenii au dat buluc, iar… da’ degeaba. Big Berceniu’ era gol, ca de obicei. Produsele fuseră mutate deja la următorul complex unde urma să-și facă apariția Ceaușescu. De aia zic, era el dictator, dar era și mințit mult și manipulat de lingăi.

1.

2.

3.

4.

5. (more…)

Știu din experiență că, în România, cel mai sensibil subiect este, de departe, religia. Și sunt convins că nu e o chestie care se aplică doar la noi.
Clar e un subiect de evitat, dacă vrei să nu-ți atragi foarte multă antipatie de la niște oameni care ajung, efectiv, să te urască pt simplul motiv că ai altă părere decât a lor. Doar la religie și fotbal o să vezi asta.

Mai nasol e că suntem atât de indoctrinați (părerea mea) încât nici nu putem să facem diferență între Dumnezeu și biserică. Pt că, până la urma urmei, poți să crezi în Dumnezeu, dar să nu ți se pară ok ce vezi la biserică, la popi etc. Adică, e că și cum ai avea un șef mișto, dar nu-ți place de secretara lui. Ce, dacă nu-ți place cum se poartă secretara cu tine, înseamnă că nu-ți place nici de șeful tău? Dar, mă rog, e o discuție mult prea amplă pt un blog de divertisment.

Părerea mea e că biserica a ținut știință în loc zeci, sute de ani (vezi ce s-a întâmplat cu Galileo Galilei, plus multe alte cazuri), tocmai pt că nu a avut niciodată interes că supușii săi să gândească prea mult. Și nu s-a abținut de la nimic pt asta. De aia cele mai multe războaie s-au purtat în numele religiei. Ni se spune să nu tânjim după lucruri materiale, pt că doar cele spirituale sunt importante. Și asta ți-o spune niște popi cu supermasini, vile etc.

În 2010, în România erau 18.300 de biserici, 4.700 școli generale și 425 de spitale!

Între timp s-au mai închis câteva spitale (atenție! din lipsă de fonduri), s-au mai cârpit, pe ici pe colo, școlile alea vechi, daaar s-au mai ridicat niște biserici și au reînceput lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului, care în primă fază costă 200 milioane de €uro!

Tu ce zici de asta?

Avem o situație, aproape clasică, pt traficul din România: un șofer, din lipsă de timp și loc de parcare, își lasă mașina în așa fel încât să nu blocheze traficul, dar blochează altă mașină, parcată deja. În situația asta, de cele mai multe ori șoferul respectiv apucă să plece înainte să se iște vreo discuție, alteori se lasă cu reprosiuni, iar în alte alte câteva cazuri se lasă cu scandal, poate și câțiva pumni, pt că, deh, “pumnii mei minte nu are”.

Băi, da’ uite că unu’ a găsit și altă soluție:

Foarte mulți au sărit să-l înjure pe ăsta cu jeep-ul. Eu zic că e de discutat. Adică, n-ai de unde să știi cum au decurs lucrurile. Pt că dacă ăsta a venit a constat că e blocat, s-a urcat la volan și “și-a făcut singur dreptate”… e una. Dar dacă omu’ a ajuns acolo după care a încercat să dea de șoferul care l-a blocat, vreo 20 de minute și ăsta tot nu apărea… unde mai pui că poate se și grăbea… păi atunci mi se pare genială soluția aleasă. Mai nasol e că în felul ăsta a blocat incă o bandă.

Tocmai de aia aș vrea să știu și părerea ta. Asta cu jeep-ul, în situația asta, e mârlan sau nu?

1.

2.

3.

4.

5. (more…)

românisme…

[thx to Bobo]

Eu unu’ sunt șocat de cât de mare e succesul Innei peste hotare.
Culmea e că pe cât de iubită este “afară” pe atât de hulită e aici, în țară. Nu sunt fan Inna, nici măcar nu-i știu melodiile foarte bine. Dar încerc să respect un om/artist care a câștigat cam tot ce se putea în România (premiile RMA etc) și provoacă o adevărată isterie pe oriunde se duce, indiferent că e vorba de Franța, Italia, China sau Mexic. Când ajungi la nivelul la care a ajuns ea, mă mir că nu și-a luat-o în cap răăău de tot. La cât de mare e succesul ei, e o tipă modestă, încă. Mă gândesc ce frustrare maximă e pt ea când vede că are toată lumea la picioare, iar când ajunge în țara ei este înjurată de aproape toată România. Nu-mi aduc aminte să fi auzit vreodată pe cineva care să spună despre Inna că are voce. În schimb, am auzit O GRĂMADĂ de oameni, artiști sau oameni simpli, care să spună că NU are voce. Cum pana mea suntem noi o țară de specialiști, iar restu’ lumii sunt niște afoni care au ajuns să o aprecieze pe fata asta fără voce, nu știu. Evident e vorba și de noroc. Sunt convins că sunt sute voci mai bune decât a ei, în țară, dar asta nu înseamnă că ea e varză și că nu are nici un merit. Are voce, e tânără, e frumoasă, are carismă și a știut să se înconjoare de oameni competenți care să poate să o ducă acolo sus.

Nu cred că a mai existat un artist român care să provoace atâta isterie într-o țară străină.

Pe bune, pune-te un pic în locul ei!
Să vezi că ai puterea să faci așa ceva în Mexic (și oriunde vor mușchii tăi), iar când te întorci în țară să vezi că ești criticată și că nu te apreciază mai nimeni… ai mai rămâne în țara asta?

P.S. toată lumea a făcut mishto de Inna și de engleza ei (care întradevăr e de baltă), dar câți dintre cei care au râs pe seama asta sunt în stare să dea interviuri în engleză, italiană și spaniolă, așa cum am văzut că face ea?

C’așa-i românu’, deh!

Arthur a fost atins de sageata lui Cupidon si s-a indragostit nebuneste de Alina. Cupidon a tras o rafala si dupa Alina doar ca ea s-a ferit la timp. Pacat, ca semaneau amandoi… aveau aceleasi calitati… mna, viata e cruda uneori!

Ce-mi place la Arthur e ca nu se da batut. El stie ca sufletul lui pereche e acolo undeva si nu sta cu mana in san. Ca sa-i vina in ajutor destinului, a dat si un anunt matrimonial.