Femeia de azi, bărbatul de mâine.
Articol scris de NORO
Faptul de a aparţine unui gen, a devenit o convenţie… o nuanţă. Pe zi ce trece dispar trăsături, obiceiuri, care defineau nu demult, de fapt separau, faptul de a fi bărbat sau femeie. Îmi amintesc de exemplu că tata purta mereu batistă… şi mama făcea îngheţată în casa…
Între timp au apărut Cleenex şi Carrefour… existau şi înainte, nu despre asta e vorba, le folosim ca scuză spre a nu mai face lucrurile vechi. Din Romană până-n Universitate nu faci o plimbare, sari în metrou o staţie… ajungi mai repede, e mai comod. Oare?
Ne-am angrenat aşa puternic în mecanismul societăţii, că în final, în solitudine, ajungem să ne întrebăm ce am devenit şi încotro ne grăbim. Speciaţie. Terminologia e vastă: Femeie puternică, de succes, de carieră, de trei ori, de afaceria… s.a.m.d
Cine este ? Şi cum se manifestă ? Cum poate fi mulţumită… Iată întrebări pentru al căror răspuns bărbaţii au ajuns să facă lucruri stranii: depilat, pensat, solar, plâns, gătit, spălat vase, spălat orice, schimbat pampers, făcut gogoşi, manichiură french şi pus murături. Toate acestea pentru că Femeia sp. nu are timp. Se află într-o luptă continuă cu duşmanul invizibil care o forţează să adoarmă la 4:00 am, ca apoi alarma să o trezească la 5:00 a.m pentru o nouă rundă. Bătălia începe frenetic în bucătărie unde apasă butonul filtrului de cafea (singura activitate de bună gospodină), continuă cu deschisul/închisul frigiderului de unde înşfăcă iaurtul obligatoriu biologic, cu cereale şi căpşuni, şi omega 3, şi 4, şi beta caroten cu 0,000% grăsimi, fără colesterol dar cu calciu. Ultima linguriţă e servită în baie, pentru că se grabeşte… ce se întâmplă de fapt acolo e încă un mister, pentru că are baia ei, cu ordinea şi lucrurile ei. Din când în când se aud zgomote care acoperă o scară infinită de stări.
06:07 a.m.În faţa şifonierului, se lasă cu lacrimi şi vărsare de sangea¦ Ce va purta în următoarea oră, e cu siguranţă o dilema majoraa¦ Spun o oră, pentru că atât durează drumul până la lucru, unde se va schimbă în uniforma. Pompier, Trupe speciale, Pilot,Instructor de lupte libere, Neurochirurg, Şef de şantier, Şofer R.A.T.B /Vatman,Batman sau Komando (pentru fetiţa mea).
Şi se grabeşte… trebuie să ajungă la timp la birou să demonstreze tuturor bărbaţilor din echipă că ea s-a trezit şi a ajuns prima, înaintea portarului, că e cea mai odihnită, capabilă, puternică, eficientă şi lucrează cel mai mult şi cel mai bine… Da. Ea trebuie în permanenţă să demonstreze:orice, oricui. Dacă deschizi uşa unei Femei sp., nu o ajuţi ci o jigneşti. Nu vede gestul ca unul de bon ton… în mintea ei o consideri incapabilă să-şi deschidă uşa singură, de parcă ar avea un handicap…
Ajunsă deci la lucru, se avântă în cele mai dificile proiecte, îşi ia responsabilitatea singură, ca o luptătoare şi o învingătoare, să ducă totul la bun sfârşit. Vor urma nopţi pline de lacrimi şi cafea cum că ei i se dau cele mai dificile chestii de făcut, cum că nimeni în afară de ea nu lucrează şi nu înţelege nimic despre meserie… Cum că lumea e nedreaptă şi mai presus de toate… Timpul.
3:58 am. Căzută la pat se gândeşte că nici azi nu a avut timp să mănânce la prânz sau cină… să-şi citească sau să răspundă la sms-uri, să ureze la mulţi ani iubitului a cărei zi a fost astăzi, să predea proiectele pe luna trecută. Îşi dă seama că nu a terminat nimic din ce a început azi, sau ieri, sau luna trecută… Nu a avut timp…
Îşi dă seamă că nu are timp să fie femeie. Oare ?
TIC Tic tic 5:00 am. Lasă că ne demonstrează ea. Tu nu ai timp să mai citeşti.
Articole asemănătoare:
- “The land of choice”
- Ia de citeste, fată studento!
- PROPOZITII / PREPOZITII. sau Gramatica de Bucuresti.
- “Vine pupăza si spune”
- PUF PUF
Articol scris de NORO Iată câteva declaraţii definitorii ale…
Articol scris de NORO [sună un telefon ] “Cate chinuri gre…
Articol scris de NORO Oameni mănâncă la trotuar. Oameni mănâ…
Articol scris de NORO Empatia este exerciţiul de a intui şi …
Articol scris de NORO De-atâtea nopţi mă pierd fumând, Îmi s…










August 4th, 2009 la 10:35 pm
Wow… si nu intr-un sens bun. Nu ca descrierea femeii din acest articol nu ar putea fi adevarata pentru anumite doamne/domnisoare/reprezentante ale sexului feminin, dar… ” Iată întrebări pentru al căror răspuns bărbaţii au ajuns să facă lucruri stranii: depilat, pensat, solar, plâns, gătit, spălat vase, spălat orice, schimbat pampers, făcut gogoşi, manichiură french şi pus murături.” pana la a pune in acelasi “oala” pensatul, plansul, spalatul vaselor, schimbatul pampers ar mai fi mult. Serios? Barbatii nu ar trebui sa spele vasele? Nu ar trebui sa schimbe pampers? Ar trebui sa umble cu hainele murdare? Sau poate ar trebui sa stea toata viata in casa parintilor unde este tratat ca un printisor… Articolul acesta nu este deranjant pentru portretul (plin de clisee) facut femeii de cariera, ci pentru remarca citata mai devreme. Actiunile respective nu sunt nedemne de femei, ceea ce ar trebui sa insemne ca si barbatii le-ar putea face fara sa se simta umiliti. Sau poate… unii se cred superiori…
August 4th, 2009 la 11:18 pm
fain scris
August 5th, 2009 la 9:41 am
Trist e ca ai dreptate…
August 5th, 2009 la 10:11 am
putin exagerat dar esti pe aproape….
August 5th, 2009 la 8:04 pm
Anca ,te lamentezi ! Ai timp de asa ceva ?
September 6th, 2009 la 9:09 am
Wrong!!!! Femeia sp. evolueaza spre o eroina mult mai complexa complexa. Ea nu va salva lumea la ora 6.00 am imbracata in costum de Batman, ci va salva lumea la 6.00 am in rochie si pantofi cu tocuri. Se trezeste la 4.00 am, cu o mana face cafea, cu cealalta apasa Enter pentru a-si trimite proiectul finalizat, la 4.30 am ii sopteste iubitului La multi ani! si ii lasa cadoul pe noptiera (el isi continua somnul de frumusete), iar apoi porneste spre a salva lumea.
Trendul s-a cam schimbat, de la feminism la feminin: Femeia sp. distributiva care trebuie sa le faca pe toate intr-o maniera feminina …
September 4th, 2011 la 6:43 pm
Anca – perfecta dreptate. Exact acest lucru imi sarise si mie in gand in timpul citirii articolului.
Noro, nu as vrea sa spun ca ai scris intr-o asa maniera pentru ca te simti amenintat, poate, de femei, pentru ca ar fi o prostie. Fiecare incearca sa faca cat mai multe lucruri, incercand, deasemenea, sa le duca la capat cu brio. Ei bine, poate de-a lungul anilor, femeilor li s-a format un concept cum ca, existenta lor intr-un statul social inferior barbatilor le obliga sa demonstreze ca in tot acest timp ELE trebuiau sa fie cele superioare si urmand anuminte exemple de sex feminin de-a lungul istoriei, se supraincarca.
Adevarat, dar doar intr-un procent de 10% sa zicem. Restul isi duc traiul,in mare parte, cum a relatat didi. Facand multe si amintindu-si de toate.
E primul articol de al tau pe care-l citesc si desi a fost cam acum doi ani, sunt curios ce fel sunt si celelalte.