Dick şi Judy Hoyt îşi doreau foarte mult un copil. În 1962 se naşte Rick, doar că nu este un copil normal. Dr. le-a explicat părinţilor că pe perioadă sarcinii a avut cordonul ombilical în jurul gâtului şi acesta a impriedicat oxigenarea creierului corespunzător. Drept urmare, Rick, nu v-a putea vorbi, merge şi avea o viaţă normală niciodată… incredibil, dar sfatul medicului a fost… să-l abandoneze!
Părinţi au hotărât să lupte pt că Rick, să ducă o viaţă cât mai normală. El comunică cu părinţi cu ajutorul unei maşini de scris speciale. Şi într-o zi l-a întrebat pe tatăl lui: “Tată, o să participi vreodată la un maraton, cu mine?“. Tatăl i-a răspuns că “da“. Şi a trecut la fapte. Părerea mea că i-a cam luat valul, pt că după mai multe participări la maraton, fiul a ridicat miza şi şi-a întrebat părintele: “tată, dar crezi că ne-ar lăsa să participăm şi la Ironman?” şi uite aşa au ajuns să participe şi să termine cursa Ironman. (Ironman – 3 probe de rezistenţă într-un singur concurs – 3.86 km înot, după care 180.2 km cu bicicleta, urmaţi de 42.195 km alergare). Au terminat şi cursa asta împreună. Iar după asta au urmat altele şi altele şi tot aşa…
Filmarea este din 7 octombrie ac. în partea de vest a Moscovei. Filmuleţul a strâns deja peste jumătate de mil. de vizionări şi aproape 1000 de commenturi. Cei mai mulţi spun că ar fi vorba despre extratereştrii, unii spun că a fost o tentativă de tornadă. Acum, ca să nu o dau în OTV şi “Acces direct“, tre’ să spun şi varianta oficială a guvernului rus. Cică elicopterele “Ministerului de Intervenţii Speciale” ar fi provocat “gaura” din cer.
Suedezii ăştia care se ocupă de campania asta sunt cu adevărat geniali. Cineva a fost, în sfârşit, suficient de deştept încât să realizeze că ne place să ne jucăm, indiferent de vârstă, că dacă eşti în stare să stârnesti curiozitatea omului ai şanse să-l manipulezi într-un sens bun. În cazul ăsta să-l educi. După campania cu “pianul pe scări”, îţi prezin azi, o alta… o să înţelegi tu ce şi cum.
[thx to Alexandra S]
Excelentă treabă! Problema e că dacă s-ar generaliza şi am avea peste tot astfel de coşuri de gunoi, ne-am pierde rapid interesul şi ar fi nevoie, iar de ceva nou şi tot aşa… dar poate până ajungi să te obişnuieşti cu asta îţi intră în reflex să arunci gunoiul la coş. Merită încercat!
Că, în relaţia cu românii, xenofobia este la ea acasă în Italia, asta se ştie deja. Şi suntem de acord cu toţii. Mult mai puţini sunt de acord că şi “românii noştri” au partea lor de vină. Parte din “românii noştri“, evident, că nu toţi. Dar o parte suficient de importantă cât să-i dispere pe mulţi italieni. Cum era de aşteptat ăştia au reacţionat. Aşa apar cazuri de genul ăsta, în care români respectabili care-şi văd de treabă, pică victime ale urii italienilor pt tot ce înseamnă român, românesc, româneşte.
Zilele trecute mă pregăteam să scriu mai mult şi mai “hotărât” despre cazul ăsta. Cu mai mult patos şi susţinere pt ziarista conaţională. Doar că până să mă apuc de articol am văzut la ştiri noul caz cu cei 2 români care au violat o bătrână italiancă… şi s-a dus draq urma de patriotism ce m-a cuprins. Am revenit la realitate.
Realiatatea asta în care italienii se bat cu pumnul în piept că vor să ne integreze, dar ne interzice accesul la cultură. Realitatea asta în care am ajuns să mergem mai liniştiţi în transpotul în comun, aici în ţară, pt că toţi ciorditorii s-au mutat în Europa să-i terorizeze pe italieni, spanioli, etc.
Auzisem la un moment dat o poveste cu unii care s-au gândit să cultive marijuana la bunici, la ţară, şi fiind descoperiţi, autorităţile – în inteligenţa lor – au hotărât să dea foc culturii de cânepă sau ce naiba era aia. Povestea spune că, din cauza fumului inhalat, vreo săptămână nu a mai muncit nimeni în comuna aia. Se strângeau pe uliţă şi râdeau toată ziua din orice.
Ei, cam p’acolo se învârte şi povestea asta cu pompierul
