Neuronu

 Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara

Din nou o săptămână obositoare, rece şi plină de gânduri, mai negre mai albe, sfârşitul săptămânii mă găseşte ca pe un cd blank. Îmi aduc aminte de vremurile fără atâta responsabilitate, când copilăream fără griji în inconştienţa specifică vârstei. Stau resemnat şi privesc la biroul meu murdar de scrum, pe care zac scrumiere pline cu leşuri de Dunhill, care mai de care schimonosite şi stinse apăsat, o cană murdară de cafea. Reţeta cunoscută de revigorare a vieţii rutinate, un bar, o vodka şi prieteni era de asta dată o hârtie mototolită într-un coş de gunoi gol. Arunc un strai de stradă pe mine şi plec. Ajung fără să realizez în centrul oraşului, unde mă trezeşte din visare un afiş ce prevestea o trupă de teatru într-un spectacol pe muzica lui Queen. Nimic mai plăcut pentru o seară de vineri înfăşurată în sentimente de singurătate şi nuanţe de negru.

Mă aşez în sala destul de goală a Operei din Timişoara, în primele rânduri, mă delectez cu muzică bună şi imaginea lui Freddy de altă dată şi nu pot să nu remarc o siluetă cunoscută, feminină şi delicată, absolut dominantă a scenelor. În minte cineva îmi spunea : Ladys and gentelmen, we give to you Coco!

Da, era Coco, o actriţă nonconformistă, a cărui ochi mari albăstrii şi părul lung şi negru ar pune în genunchi şi cel mai dur şi sigur bărbat. Eu ştiam mai multe despre ea…avusesem plăcerea de a petrece câteva seri împreună în urmă cu aproape doi ani, poezie eminesciană dusă pe tărâmuri bacoviene de mine, pe vremea aceea un sentimentalist ieftin dornic de aventură. Finalul spectacolului este însoţit de invitaţia de a petrece câteva ore la un pahar şi discuţii în holul clădirii, alături de personajele scenei, acum în persoana lor. Trăgând aer adânc în piept şi cu stomacul în gât ridic un pahar de şampanie şi o complimentez pe Coco. Deşi nu am rostit ceva ieftin, privirea ei trădează intenţionat un uşor detest, dar cu gesturi nobile îmi mulţumeşte şi spre surprinderea mea mă invită să dansăm. Picioarele mele tremurau însoţite de gesturile mecanice ale mâinilor care acum ţineau în braţe o frumuseţe de femeie, pe cât de simplă pe atât de complexă, care parcă s-a predat în ritmul versurilor din “Love of my life” Cred că au trecut ore, ce au părut clipe, nu mă săturam să o ţin în braţe şi să simt cum răspunsurile ei, deşi tăioase erau şoapte apăsate a unor buze ce îmi atingeau gâtul. Am urlat în sinea mea: “Gata, mă predau, regret, te vreau!”…. Ştia asta foarte bine, mai bine decât mine.

A venit şi clipa în care plecăm. Cu un zâmbet pe buze, Coco a venit la mine, m-a sărutat apăsat pe buze şi mi-a dat o hârtiuţă cu numărul ei. Ajuns în pat, nu mă pot abţine şi îi trimit un mesaj sincer şi plin de suflet…în minutele următoare apare Coco scris pe ecranul telefonului…Sună…Răspund şi o voce groasă de bărbat obosit mă anunţă regretabil că sigur am greşit destinatarul…Frumos.

Articole asemănătoare:

• Criza de unghie!

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara Ştim cu toţii că î…

• Club culture!

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara Stau de multe ori …

• Gigolo de doi bani.

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara Sâmbătă seară, aca…

• Aşa o văd doar eu…

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara Iubim şi suntem iu…

• Femei vs. bărbaţi

Articol scris de Dr. Andrei din Timişoara Fără aer de misogi…