Misterul de la Catedrala Ieronimus.
În Spania, în oraşul Salamanca, cel mai vizitat obiectiv turistic este Catedrala Ieronimus.
Catedrală ce a fost construită în 1102 şi atrage zeci de mii de vizitatori anual. Asta mai ales după ce legenda “misterului de la Catedrala Ieronimus” a început să circule pe internet.
Ce spune legendă?
Păi cică, deşi catredrala a fost construită acum mai bine de 900 de ani, pe una din coloanele faţadei se află o mică sculptură care surprinde pe toată lumea. Şi e normal, pt că mică “statuetă” reprezintă un astronaut. Şi atunci se pune întrebarea logică, de unde să fi ştiut constructorii din 1102 despre astronauţi?
Acum după ce a apărut goagălu’, nu prea mai ţine faza aia cu “Crede şi nu cerceta!“, că prea e la îndemână totul. Aşa că am dat şi eu un search să văz ce şi cum şi se pare că sculptura cu pricină n-ar fi fost acolo chiar de la început. Pt că această catredrala, a fost restaurată în anul 1993. Şi o altă legenta spunde că “din cele mai străvechi timpuri, restauratorii de clădiri şi monumente istorice şi-au transmis “de la o generaţie la alta “un riguros secret profesional: obligativitatea de a strecura câte un element contemporan, bine camuflat printre cele arhaice, originale.”
Aşa ar fi procedat şi Jerónimo Garcia – şeful echipei însărcinate cu restaurarea faţadei principale a Catedralei din Salamanca.
Pe de o parte parcă îmi pare rău că am postat şi elucidarea misterului, dar nu m-am putut abţine. Vezi, de aia n-aş putea eu să lucrez la OTV. Serialul Elodia ar fi avut maxim 3 episoade.
Articole asemănătoare:
- Versuri scrise la intrarea în biserica de la Sadinca, jud. Sibiu!
- Povestea succesului – De la cerşit la Harvard!
- Ştirea de mâine de la Otv şi Acces direct
- Un puşti i-a dat pe spate le milionarii de la “Arena Leilor”
- De la Bahoy pt tine
…mica mânăstire condusă de părintele-călugăr David. Versur…
Liz Murray şi sora ei mai mică nu numai că n-au apucat să se…
Cel mai probabil o să sune cam aşa: “INCREDIBL! Dovada indub…
… mă rog, la ei sunt “dragoni” nu lei, dar e aceaşi Mărie …
Am o vagă bănuială că tu nu prea ştii să fii manelar! Am dre…













May 19th, 2011 la 12:55 pm